Nr. 5-6; mai-iunie 2009, Anul XIX (223-224)

În deschiderea acestui număr sunt publicate comunicările susținute în cadrul sesiunii omagiale dedicate împlinirii unui deceniu de la vizita Sanctității Sale Ioan Paul al II-lea în România. În mesajul transmis de președintele României, Traian Băsescu se subliniază: „Cu simplitate și căldură, ca «pelerin al păcii, al fraternității și al înțelegerii între popoare și între ucenicii lui Hristos», Papa Ioan Paul al II-lea a reamintit, în România, fundamentele unei «civilizații a iubirii», după cum însuși spunea: dreptatea solidaritatea, angajarea pentru binele comun, conviețuirea fraternă”. (pg.5).

În comunicarea sa, ES Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de București, membru de onoare al Academiei Române, consideră că vizita Sanctității Sale a fost „de neuitat, nu doar pentru noi, românii, dar și pentru Sfântul Părinte care, ori de câte ori avea ocazia să întâlnească pe cineva din România, amintea cu mult drag și recunoștință cele petrecute la București în mai 1999”. (pg. 6-7).

PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membru de onoare al Academiei Române, concluziona că această aniversare „ne îndeamnă pe toți, catolici, ortodocși și alți creștini, să privim înainte, să apărăm și să promovăm valorile creștine, identitatea și demnitatea persoanelor și popoarelor, darul sacru al vieții, solidaritatea și responsabilitatea, având însă ca scop final al credinței noastre, mântuirea și viața veșnică în Hristos cel Răstignit și Înviat, spre slava Sfintei Treimi și fericirea oamenilor.” (pg. 8).

În căutarea unui răspuns la întrebarea Care este „secretul” personalității Sfântului Părinte, acad. Eugen Simion se referă, în primul rând la Credință, la care adaugă „sentimentul puterii interioare și sentimentul de liniște omenească, de statornicie a lucrurilor din afară, sentimentul că prin bine învingem răul și prin adevăr doborâm minciuna din lume…” (pg. 9-10). În continuare se pot citi însemnările „Aniversarea a 10 ani de la venirea Papei Ion Paul al II-lea în România” de acad. Nicolae Breban (pg. 11).

Următoarea secțiune a revistei este dedicată împlinirii a 120 de ani de la înveșnicirea poetului național Mihai Eminescu, în cadrul căreia este publicat mesajul Președintelui României Traian Băsescu la încheierea facsimilării manuscriselor eminesciene: „Împlinirea acestui nobil proiect sub egida Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al României, este expresia firească a admirației față de creația eminesciană și, totodată, confirmarea misiuni Academiei față de memoria culturală a României.”(pg. 12).

Prof. Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române semnează articolul „Spre ediția ne varietur a scrisului eminescian”, concluzionând: „Marea majoritate a lucrărilor care poartă semnătura inconfundabilă a lui Mihai Eminescu prezintă interes și în zilele noastre,deoarece constituie oglinda veridică a unor vremuri trăite cu 130 de ani în urmă, cu lucrurile lor bune și mai puțin bune, în contextul unei lupte dârze duse de poporul român pentru neatârnare față de jugul otoman, pentru independența politică și economică,pentru progres și prosperitate. Nu puține dintre ideile susținute la vremea sa își păstrează și astăzi actualitatea.” (pg. 13-21).

Secțiunea dedicată lui Constantin Noica, membru post-mortem al Academiei Române, se deschide cu însemnările academicianului Alexandru Zub despre „întâlnirea memorabilă” pe care a avut-o cu autorul „Devenirii întru ființă”. (pg. 22-24).

Tot aici, acad. Mircea Malița face un comentariu la volumul „Scrieri despre Logica lui Hermes” și încheie: „Cel mai mare omagiu ce îl va primi Noica pentru Hermes va fi apropierea prin ideile sale, de înțelegerea minții umane” (pg. 25-26).

Prof. Alexandru Boboc, membru corespondent al Academiei Române, scrie despre „Ideea «devenirii întru ființă» în contextul reconstrucției moderne în filozofie”. (pg. 27-29) iar prof. Univ. Mircea Flonta, membru corespondent al Academiei Române, răspunde pe larg la întrebarea „Ce fel de filozofie propune Constantin Noica?” (pg. 30-35).

Acad. Alexandru Surdu stăruie asupra „Sistemului rostirii filosofice românești” prin care a scos în lumină „substratul unei gândiri filosofice românești”, cu specificul ei, pe care a înscris-o „pe fluxul rostirii filosofice, în genere” (pg. 36-37).

Prof. univ. Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reia demersul asupra proiectului de multiplicare a Caietelor eminesciene la care Constantin Noica a ținut atât de mult și care astăzi este realizat (pg. 38-40).

În încheiere, Andrei Milca îl prezintă pe „Constantin Noica, poetul” și află esența gândirii sale în versurile: „Dar putem face lăturiș câte ceva/și putem pregăti o „Carte a Facerii/pentru cei tineri, pe care bucuria noastră de a înălța până și în stâncă/ îi va modela pentru ceasul când vom putea făptui lumina.” și „Aceasta e cea mai mare bucurie a omului, ca omul să nu fie în adevăr, ci întru el” (pg. 41-43).

Împlinirea a 90 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-polone și a 70 de ani de la refugiul autorităților civile și militare poloneze în România a fost marcată printr-o sesiune științifică din care este publicată comunicarea „Cooperarea între statele noastre a cunoscut o nouă dimensiune în cadrul euroatlantic” semnată de ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu (pg. 44-45).

Prof. univ. Nicolae Bocșan semnează articolul „Românii și polonezii în timpul Revoluției de la 1848” (pg. 49-50).

La împlinirea a 60 de ani de la înființarea Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, acad. Gheorghe Mihăilă face un comentariu pe marginea „Dicționarului General al Literaturii Române”, o „operă impunătoare” la a cărei elaborare au participat peste o sută de cercetători și reunește, în 5488 pagini, circa 6000 de articole. Cum apreciază acad. Eugen Simion, coordonatorul proiectului, „Dicționarul încearcă să prezinte pe toți autorii de limbă română care, într-un fel sau altul, ilustrează cultura română în timp și spațiu, indiferent de locul unde au scris și s-au afirmat.”(pg. 49).

În articolul dedicat împlinirii a 60 de ani de la înființarea Institutului de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, acad. Marius Iosifescu, vicepreședinte al Academiei Române, afirmă: „Cred că putem vedea Institutul de matematică din București, împreună cu colectivele similare din Iași și Cluj, ca pe o expresie a ceea ce a produs mai bun matematica românească în ultimii 60 de ani” (pg. 50).

Acad. Florin Filip, vicepreședinte al Academiei Române, consacră articolul său „Anului European al creativității și inovării”, hotărât, prin Decret al Parlamentului și Consiliului European. „În loc de concluzii”, acad. Florin Filip scrie: „Ce ține de domeniul evidenței (și, totodată, al speranței) este faptul că, în climatul economic creat de criza actuală, creativitatea și inovarea pot constitui premise pentru depășirea momentelor dificile pe care le trăiește omenirea, iar Academia Română poate juca un rol important în această direcție (pg.51-52).

Mai semnalăm articolul „Știință și patrimoniu” de Virgil Ștefan Nițulescu (pg. 53-55).

Reține atenția articolul dedicat academicianului Mihnea Gheorghiu la împlinirea a 90 de ani de viață, „decanul de vârstă al angliștilor și americaniștilor români”, semnat de prof. Adrian Nicolescu, o trecere în revistă a vieții și operei celui sărbătorit. „Opera literară și de specialitate a academicianului Mihnea Gheorghiu se întinde pe șase decenii. Chiar într-o privire fugară se poate constata că s-a simțit atras de genul epic de factură istorică pe care și-a pus amprenta indelebilă în toate creațiile sale.” Scriind despre acad. Ion Anton la împlinirea vârstei de 85 de ani, ca „Magistrul școlii de inginerie din Timișoara”, prof. Zeno Simon, membru corespondent al Academiei Române, și prof. Ladislau Vékás, consideră că: „Rezultatele obținute, utilizarea rezultatelor acestor cercetări în cele mai importante construcții hidraulice din perioada 1950-1990 evidențiază pregnant că acad. Ioan Anton a dezvoltat și a consolidat pe plan național și internațional Școala de mașini hidraulice de la Timișoara.”

Ultimele pagini ale revistei sunt consacrate cronicii vieții academice (pg. 64-69) și aparițiilor la Editura Academiei Române (pg. 70-73).

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006