Unitatea limbii române  

În 1867, A. T. Laurian, rememorând cele întâmplate de la înfiintarea Societatii Academice afirma: “Societatea noastra a fost convocata cu scopul principal de a se ocupa cu limba si literatura româna…pentru ca limba si literatura noastra nu este productul unui moment, ci este productul unui timp foarte îndelungat …Al doilea, limba româna, precum si productul si literatura, s-a dezvoltat pe un teritoriu - teritoriu care este azi locuit de elementul român. Trebuinta de a cunoaste acest   teritoriu, dimpreuna cu toate productele lui, este învederata pentru românul care doreste a-si da seama despre dezvoltarea lingvistica a natiei sale”. Un an mai târziu, primul premiu al Academiei Române era acordat lui Timotei Cipariu pentru “Gramatica limbii române. Partea analitica”. Se afirma astfel o traditie care s-a îmbogatit de-a lungul trecerii anilor, chiar daca preocuparile academice au urmat ritmul dezvoltarii stiintei si azi cea mai mare parte a sectiilor Academiei Române au profil stiintific si tehnologic.

Problematica cercetarii limbii române s-a îmbogatit si diversificat într-o continua relationare cu cerintele fiecarui timp. 

În ziua de 27 martie, la împlinirea a 85 de ani de la unirea Basarabiei si Bucovinei cu Tara, în aula Academiei Române s-a desfasurat o ampla sesiune stiintifica pe tema “Unitatea limbii române - cu privire speciala la Basarabia si Bucovina.” Atunci, în 1918, membrii Academiei Române trimeteau o telegrama Consiliului de Ministri în care se scria ca vestea unirii Basarabiei cu România “a avut un rasunet puternic în toata tara si nu mai putin în sânul Academiei Române. Aceasta institutie, fiind pastratoarea dezvoltarii si unitatii culturii nationale a neamului românesc, a destinat, chiar de la înfiintarea ei în anul 1866 trei locuri pentru fratii basarabeni si au fost numiti Alexandru Hajdeu, Constantin Stamati si Ioan Strejescu. Stapânirea asupritoare însa nu  îngadui niciodata participarea la lucrarile ei. Acum, când dupa 106 ani de despartire, Basarabia, prin ajutorul lui Dumnezeu si vointa fiilor ei, se întoarce la patria-mama, Academia, adânc miscata va roaga sa transmiteti fratilor nostri mult doriti salutarile si încrederea ca, prin virtutile lor si puterea lor de viata, vor contribui la înaintarea si întarirea patriei si neamului nostru.”

Marea Unire   de la 1 decembrie 1918 a fost urmata de o mare perioada de creatie si, cum a afirmat acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Române, în alocutiunea de deschidere, “fapt a fost posibil pentru ca a existat unitatea limbii române, ca nu au existat dificultati de limba, n-a trebuit sa se schimbe sistemul lingvistic.” Sunt înca actuale cuvintele rostite în anul 1994, la sesiunea consacrata comunicatului autoritatilor de la Chisinau privind limba moldoveneasca: “O aberatie si o rusine, o pata de sânge moral pe care, pentru a folosi o propozitie cunoscuta, n-o vor spala toate apele, reunite ale oceanelor. Din fericire si spre demnitatea acestui neam lovit mereu de istorie, trebuie sa spunem ca academicienii moldoveni, în frunte cu membri Prezidiului, au dat dovada de curaj si onestitate stiintifica respingând, public, ideea aberanta a limbii moldovenesti.” Din pacate, protestul de atunci nu “a împiedicat procesul început de oamenii politici si suntem astazi din nou îngrijorati constatând ca se pune aceeasi problema, mai mult ca aceasta aberatie continua sa fie sustinuta. Au aparut carti, au aparut articole despre asa-zisa limba moldoveneasca. Am citit chiar un articol, care mi s-a parut culmea aberatiei, în care se spunea ca limba moldoveneasca este amenintata, este stricata de asa zisa limba româna care se vorbeste la Bucuresti.” Desigur, articolul era scris în limba româna. Discutia despre unitatea limbii române se desfasoara în conditiile procesului de globalizare, când “Europa încerca sa-si gaseasca o formula unitara, sa creeze o alta Europa, Europa comunitatilor nationale, deci a identitatilor culturale si fiecare natiune îsi problema identitatii ei, a limbii si a culturii ei. Problema identitatii are, ca esenta, tema limbii respective. Ramâne ca pe mai departe oamenii de stiinta, membrii Academiei Române si cercetatorii din România si Republica Moldova sa imagineze si sa realizeze proiecte comune, sa publice  lucrari din domeniul istoriei si istoriei limbii si “sa încercam sa facem împreuna mai inteligent si mai eficace ceea ce numim integrarea noastra culturala.”

În comunicarea sa, acad. Marius Sala, moderatorul sesiunii, amintind cuvintele lui Eugeniu Coseriu “limba româna ca limba istorica”, a  evocat unitatea limbii române din perspectiva dialectului daco-român, identificat în limba româna  atât “la nivelul limbii populare ca unitate a graiurilor cât si la nivelul limbii literare ca  unitate de cultura.” Aceasta unitate a fost atât una teritoriala cât si sociala si  abia în epoca premoderna si moderna  a fost în parte afectata, mai cu seama în lexic,  de diferente culturale prin adaptarea, îndeosebi de clasele avute, a unor mode lingvistice straine (grecizant si apoi frantuzit) Cel mai ades citati factorii care au contribuit la aceasta unitate sunt: transhumanta pastorilor ardeleni si organizarea feudala mai târzie si mai laxa. Mai important e ca aceasta organizare a permis si circulatia manuscriselor si tipariturilor si “astfel s-a ajuns si la  unitatea limbii literare ca unitatea de cultura.” Procesul a continuat si în secolul al XIX-lea, pentru ca în perioada interbelica sa fie mai pregnant, datorita Marii Uniri. Însa, atât Unirea din 1859, cât si aceea din 1918 au fost “pregatite de fapte lingvistice si culturale. A aparut, de timpuriu constiinta unitatii lingvistice si etnice care a avut un rol important în realizarea unitatii nationale.” La încercarile artificiale de diferentiere a limbii, Eugen Coseriu a raspuns: A promova sub orice forma o limba moldoveneasca, deosebita de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica. Din punct de vedere  istoric si practic este o absurditate, o utopie si din punct de vedere politic e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si deci un  act de genocid etnico-cultural.”

Venit de la Chisinau, acad. Silviu Berejan a vorbit  despre “Unitatea limbii române - functionarea ei în Republica Moldova” urmarind principiul ca doar limba functionala poate fi considerata limba comuna, cum afirma Eugeniu Coseriu. Specialistii sunt de acord ca “limba de cultura a Republicii Moldova a fost si este româna, aceeasi pentru întreg spatiul românesc, indiferent daca graiurile populare locale au trasaturi distinctive de natura dialectala si de denumirile date în trecutul istoric sau mai apropiat, sovietic.” În pofida influentelor ruse, nedorite si neacceptate, “limba româna a ramas etalonul nenumit al limbii exemplare din toate sferele de cultura.” 

Dupa o incursiune generoasa în literatura de specialitate din tara si strainatate, prof. dr. Ioana Vintila Radulescu a convins ca “chestiunea asa zisei limbi moldovenesti s-a dovedit a fi în plan lingvistic o falsa problema, creata si dirijata, ca în atâtea cazuri similare, din ratiuni strict politice.” Într-o continuitate ideatica, prof. dr. Valeria Gutu Romalo a urmarit evolutiile lingvistice ale limbii române în Republica Moldova.

Urmarind relatiile dintre limba oficiala din Republica Moldova si unitatea culturii românesti, prof. univ. Gh. Chivu a subliniat necesitatea “gasirii unor solutii si a unor forme unice si pentru limbajele de specialitate, nu doar pentru limba româna comuna, respectiv pentru literatura standard. Pentru ca nu se va putea vorbi de o autentica unitate culturala în spatiul românesc decât atunci când, alaturi de literatura beletristica si presa, vor utiliza aceleasi forme ale românei literare moderne administratia, justitia, toate disciplinele stiintifice si toate domeniile activitatii tehnice, indiferent pe care parte a Prutului sunt exercitate.”

Între trecut, prezent si viitor, comunicarile prezentate au pus în lumina unitatea limbii române ca esentiala pentru istoria si cultura româna:

• “Limba româna ca marturie”, de prof. dr. Stelian Dumistracel;

• “Unitatea si identitatea românilor în doua oglinzi - Eminescu si Mateevici” de prof. dr. Dumitru Irimia (Iasi);

• “Prutul nu a fost si nu va fi un hotar dialectal sau supradialectal al limbii române”, de dr. Ion Marii (Cluj);

• “Creatii literare necunoscute în limba româna din secolul al XIX-lea”, de dr. Pavel Balmus;

• “Specificul si unitatea limbii române în cercetarile lui Boris Cazacu”, de prof. dr. Gh. Mihaila, membru corespondent al Academiei Române;

• “Numele Basarabiei”, de Doru Mihaescu;

• “Unitatea terminologiei culturii populare românesti”, de dr. Maria Balmus;

• “Unitatea normei limbii române în Basarabia (1812-1918)”, de dr. Zamfira Mihail.