Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 
 

COMUNICAT 

Comitetul Român de Istoria si Filsofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române este preocupat de pregătirea cadrelor calificate în domeniul istoriei Științei 
și tehnicii, și, în absența unui institut sau catedră universitară de specialitate, organizează un curs de “INIȚIERE ÎN ISTORIA ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII“ la sediul său din Calea Victoriei Nr.125, în perioada 16-25 februarie 2004 (etapa I) și 10 - 12mai (etapa II), între orele 16.00 - 20.00. 

Între cele doua etape cursanții vor pregati o lucrare de istoria științei si tehnicii
pe care o vor susține în etapa a doua .

Cursul se adresează, în special, tinerilor cu studii superioare, îndeosebi doctoranzi, cadre didactice și cercetători. Se pot înscrie însă și specialiști cu o bogată experiență științifică, indiferent de vârstă. Prelegerile vor fi susținute de academicieni, profesori universitari, specialisti.

Înscrierile se primesc până la 10 februarie 2004 prin completarea și transmiterea formularului de mai jos la Academia Romana, Calea Victoriei 125. Cursul este gratuit .

FISA DE INSCRIERE

Pentru orice lamurire suplimentară, în legătură cu organizarea cursului, vă puteți adresa domnului prof. dr. ing. St. Iancu secretar științific CRIFST, la telefon 312.60.58 
sau E-Mail iancust@acad.ro