150 de ani de la naşterea lui 
Alexandru Macedonski

Dincolo de controverse 

Motivând pentru ce scrie despre Al. Macedonski, Ilarie Chendi făcea un portret al autorului Nopţilor: ”de pe la 1870 încoace nu răsfoieşti reviste şi ziare din Capitală fără să dau de numele lui, când în josul unui lanţ de poezii sau articole politice, când amestecat în polemici şi idolatrizat de unii şi respins şi huiduit de alţii. Foarte fecund, a fost director de ziare politice şi reviste literare; a tipărit volume de poezii în româneşte şi franţuzeşte; a fost jucat, aplaudat şi judecat la teatru; a scris proză şi critici literare şi a avut un ideal suprem, acela de a întemeia o şcoală, atât în poezie cât şi în celelalte ramuri ale literaturii”. 

S-au împlinit, la 14 martie, 150 de la naşterea lui Alexandru Macedonski şi momentul aniversar a stat parcă sub semnul osândei, de această dată una a nemeritatei uitări ... Nu însă una definitivă, pentru că, în preajma zilei aniversare, în sala de expoziţii a Bibliotecii Române a fost deschisă o expoziţie documentară, reprezentativă pentru viaţa şi opera celui care, cum scrie Călinescu a reuşit, într-adevăr, să facă o şcoală de poeţi ai tristeţii proletare. Poate că aşa s-a simţit, deşi îi făcea plăcere să amintească descendenţa sa aristocratică şi s-a crezut marele poet român. 

A debutat în 1870, în Telegraful Român a lui G. Bariţ, cu poezia Dorinţa poetului şi, doi ani mai târziu a publicat, volumul Prima verba. În 1873 scoate ziarul antidinastic Oltul, în 1874 înfiinţează un cenaclu căruia îi dă, ostentativ, numele Junimea; în 1877 editează ziarul Vestea, în 1878 foia Dunărea. La 20 ianuarie 1880 apărea primul număr din revista Literatorul, de orientare heliadistă şi antijunimistă, zece ani mai târziu înfiinţează un cenaclu propriu. 

Spirit luciferic, subjugat de o rară putere de voinţă, desprinsă parcă din ideile lui Nietzsche, nu şi-a aflat nicicum liniştea - pleacă peste hotare, unde îşi publică unele poezii, se întoarce, este arestat şi eliberat, dar este şi decorat, scrie cu frenezie volume de poezie, proză, piese de teatru, articole politice - trăieşte fundamental, cum scria Tudor Vianu, „experienţa socialului”, reuşind să realizeze „una dintre cele mai complexe formule ale literaturii româneşti”. Avea să găsească liniştea veşniciei la 24 decembrie 1920.

Creaţia sa poetică rămâne, neîndoielnic, înscrisă în istoria literaturii române, de-ar fi să amintim volumele Poezii, Excelsior, Flori sacre. Tudor Vianu îl consideră pe autorul Rondelurilor ca „poet muzician, ca meşter al cuvântului, o calitate care, în înzestrarea sa, a alternat cu aceea a de poet descriptiv”. Vladimir Streinu remarcă faptul că „ romanticul, parnasianul şi modernistul din el lucrează fiecare pe seama lui, unul contra altui, prin urmare toţi împotriva sintezei lirice şi deci a impresiei estetice de totalitate”. 

Expoziţia deschisă la Biblioteca Academiei Române cuprinde, cum spunea directorul ei, prof. Gabriel Ştrempel, membru de onoare al Academiei Române, numeroase manuscrise, ziare, fotografii, caricaturi, reuşind să ni-l readucă în memorie pe autorul celebrelor rondeluri. 

În cuvântul său, acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, a spus că Academia Română a întârziat să să-l aleagă printre membrii săi...Se pare că, la vremea lui, Ovid Densuşeanu la propus să fie ales dar şi-a retras propunerea. A fost propus şi după 1990 ... dar a persistat umbra gestului faţă de Eminescu. Nu este dreaptă o asemenea pedeapsă. El rămâne ca fondator al modernismului. 

În acest an aniversar, în colecţia Opere Fundamentale, editată de Academia Română, vor apare două volume cuprinzând opera lui Macedonski, ca un început pentru o nouă reconsiderare a poetului care, de dincolo, pare a ne aminti: „Urcând pe pomi, zâmbind pe casă, / Se surpă rozele grămadă, / Sau întocmesc câte-o cascadă / Pe vreo alee mai retrasă...

Expoziţia poate fi vizitată în cursul lunii martie.