O sărbătoare a matematicii

Printre atâtea sărbători multicolore şi zgomotoase, o sărbătoare a matematicii este, cu adevărat, una a libertăţii spiritului, dacă acceptăm o definiţie celebră a acestei discipline ştiinţifice. O asemenea sărbătoare a avut loc în aula Academiei Române, prilejuită de înmânarea Diplomei Honoris Causa a Academiei Române profesorului francez Jean-Pierre Serre, unul dintre cei mai străluciţi matematicieni contemporani, primul distins, în anul 2003, cu premiul Abel.(imagini). 

În deschiderea solemnităţii, acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, a făcut o prezentare a vieţii şi activităţi distinsului oaspete. Născut în anul 1926, Jean-Pierre Serre a urmat cursurile Şcolii Normale Superioare şi a obţinut, în 1951, titlul de doctor în matematică la Sorbona. De-a lungul anilor, a desfăşurat o bogată activitate la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS), la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Nancy şi, din 1956 până în 1994, a fost profesor la Collége de France. Pentru meritele sale, prof. Jean-Pierre Serre a fost distins cu Legiunea de onoare, în grad de comandor, cu l’Ordre National du Mérite în grad de ofiţer, a fost ales membru al mai multor instituţii academice de prestigiu , i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa a numeroase Universităţi, a primit mai multe medalii şi premii. 

Lucrările ştiinţifice ale prof. Jean-Pierre Serre au influenţat profund progresele matematicii şi au avut un rol important in dezvoltarea unor domenii ca topologia, geometria algebrică şi teoria numerelor. Abordările sale ştiinţifice sunt dintre cele mai abstracte, însă îşi găsesc şi importante aplicaţii concrete.

O disciplină care dezvoltă imaginaţia şi rigoarea

Prezent la solemnitatea din aula Academiei Române, E. S. Philippe Etienne, ambasadorul Franţei în România, şi-a exprimat bucuria de a fi din nou oaspete al Academiei Române, „împreună cu familia de matematicieni din care fac şi eu parte pentru a întâmpina pe unul dintre cei mai străluciţi membrii ai săi, Profesorul Jean-Pierre Serre”. O bucurie este şi faptul că această vizită coincide cu cea de a doua ediţie a Săptămânii Ştiinţei şi Tehnologiei, organizată de Ambasada Franţei în România, Academia Română şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării având ca scop „să sensibilizeze publicul faţă de locul pe care îl ocupă ştiinţa şi aplicaţiile ei tehnice în viaţa cotidiană, prin expoziţii şi conferinţe”. Se doreşte ca, pe viitor, să se acorde o importanţă mai mare acestei discipline, „prezentând matematica în viaţa cotidiană şi în lumea înconjurătoare, ca materie plină de viaţă, dinamică şi amuzantă”. În acest sens, Excelenţa Sa a făcut un apel la matematicienii francezi şi români pentru a realiza acest proiect, „inspirându-se din iniţiativa franceză Târgul matematicienilor, organizat cu prilejul Sărbătorii Ştiinţei”. Se ştie că, începând cu „Pascal, Franţa a dat lumii mari matematicieni şi tradiţia Şcolii Normale Superioare, a Colegiului Franţei, a CNRS are un rol important în menţinerea acestui prim loc al şcolii de matematică, o adevărată caracteristică a Franţei”. În continuare, distinsul ambasador-matematician a evocat tradiţia românească în domeniul cercetării matematice, ilustrând-o cu Institutul de Matematică al Academiei Române. A fost amintit rolul olimpiadelor naţionale anuale pentru menţinerea titlului de excelenţă în această disciplină „care dezvoltă atât imaginaţia, cât şi rigoarea”. Vorbind despre bunele relaţii dintre matematicienii francezi şi români şi perspectivele favorabile, E.S. Philippe Etienne a anunţat că „pentru prima oară, la Bucureşti, se va organiza un concurs de admitere pentru clasele preparatorii în matematica superioară la liceele Louis Le Grand din Paris şi Pierre Fermat din Toulouse” şi că „vor fi acordate două burse pentru cei laureaţi”. În încheiere o mărturisire: „cât despre mine, aş fi încântat dacă mâine ar lua naştere un proiect de cooperare între matematicienii români, francezi şi norvegieni. Fiţi siguri că m-aş angaja în susţinerea lui”.

Abel, un Ibsen al matematicii

E.S. Leif Arne Ulland, ambasadorul Norvegiei în România şi-a început discursul cu evocarea ceremoniei din 3 iunie 2003, când, la Oslo, Majestatea Sa, Regele Harald al Norvegiei a înmânat profesorului Jean-Pierre Serre premiul Abel. „Istoria Premiului Abel, începe, bineînţeles, cu Niels Henrik Abel însuşi. Mort în anul 1829, la vârsta de 27 de ani, acest norvegian este unul dintre cei mai străluciţi matematicieni ai timpului său”, făcând descoperiri care au influenţat matematicienii până în zilele noastre. Abel şi-a făcut studiile în Norvegia. Încă din adolescenţă studiilor ecuaţiilor algebrice. A cercetat în biblioteci, s-a familiarizat cu operele unor matematicieni celebri. Primind o bursă de studii a plecat la Berlin, unde şi publicat lucrările, şi Paris. În 1827, fiind bolnav, Abel s-a întors în Norvegia şi a continuat să lucreze cu frenezie până la moarte, survenită doi ani mai târziu, fără să ştie că fusese titularizat la Universitatea din Berlin. La câteva luni mai târziu, primea, postum, Marele Premiu al Academiei Franceze de Ştiinţe. Ca matematician, Abel reprezintă ceea ce Ibsen esteîn dramaturgie.

În 2002, anul bicentenarului naşterii, s-a stabilit un fond Abel, destinat, finanţării unui premiu care să fie acordat începând cu anul 2003. Premiul este în valoare de şase milioane de coroane norvegiene, aproximativ egal cu Premiul Nobel şi este Academia de Ştiinţe şi Litere a Norvegiei, pe baza propunerii făcute de un Comitet Abel, care are misiunea să evalueze candidaţii nominalizaţi de organizaţiile internaţionale ale matematicienilor. În prezentarea Academiei de Ştiinţe din Norvegia se apreciază că premiul a fost acordat „pentru rolul central în elaborarea unei forme moderne a numeroase domenii din matematică, în special în topologie, geometrie algebrice şi teoria numerelor. Timp de mai bine o jumătate de secol, Profesorul Serre a adus o contribuţie remarcabilă la progresul matematicii timp şi continuă pe această cale”.

De la frumuseţea teoriei la practica vieţii cotidiene

La vremea lui, Philolaus afirma că „tot ce poate fi cunoscut are număr; fără acesta nu se poate concepe sau cunoaşte ceva”, convins că „adevărul îi este propriu şi sădit în esenţa sa”. De la adevărul acestei afirmaţii la cele ale fiecărei zile este un drum atât de lung încât, ades, cu greu poate fi străbătut. Pentru o corectă înţelegere a conferinţei „Despre numerele prime”, susţinută de Profesorul Jean-Pierre Serre l-am rugat pe acad. Solomon Marcus să facă o sinteză, accesibilă şi nespecialiştilor. Domnia Sa a început amintind, ceea ce ştim din şcoală, că numerele prime sunt cele care nu au alţi divizori decât pe unu şi pe ele însele. Tot atunci cunoaştem teorema lui Euclid după care există o infinitate de numere prime. Din această infinitate rezultă dificultatea de înţelege şirul numerelor prime. Cum sunt distribuite numerele prime în şirul numerelor naturale? Ce se întâmplă când ne depărtăm spre numere din ce în ce mai mari? Situaţia este foarte derutantă, fiindcă, după unele informaţii, ele s-ar rări pe măsură ce înaintăm spre numere mai mari. După alte informaţii, ele ar deveni mai dense. Tocmai la această problemă s-a referit şi profesorul Jean-Pierre Serre: încercările de evaluare a numărului de numere prime existente până la un anumit număr n, până la 1000, până la 10.000, până la 100.000 ş. a. m. d. A enunţat teorema care răspunde la această întrebare, care arată că pragul care limitează numărul de numere prime implică funcţia logaritmică. Apoi, profesorul Serre s-a referit la o altă problemă: Cum stabilim dacă un număr este sau nu un număr prim? Pentru numerele mici, se încearcă, pe rând, divizorii posibili. Dar pentru numere din ce în ce mai mari, chiar algoritmul lui Euclid, de descompunere a unui număr în factori primi, devine foarte complicat. Cum conferinţa a fost pur teoretică, l-am rugat pe acad. Solomon Marcus, să vorbească aplicaţii practice: „Tocmai pe această idee se bazează o metodă relativ recentă o metodă de codificare de aşa natură încât să prezinte dificultăţi insurmontabile pentru cei care încearcă să spargă anumite coduri secrete. De pildă, modul în care folosim cardul la un Bancomat. Se dovedeşte astfel, că aceste proprietăţi ale numerelor prime, problema primalităţii, la care s-a referit profesorul Serre, sunt de interes teoretic şi au şi o mare valoare practică, fapt nebănuit în urmă cu câteva decenii. Se credea că teoria numerelor este splendid de frumoasă, dar fără aplicaţii practice. Iată că are şi aplicaţii practice”.

Pentru sfârşit, vă propun să reflectăm la cuvintele unui înţelept de demult: „Mi se pare că matematicienii au păreri judicioase şi nu e de mirare că ei judecă bine despre natura fiecărui lucru; căci judecând bine despre natura universului ei văd bine şi cum este fiecare lucru în parte”.