Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 
 

150 de ani de la nașterea lui Anghel Saligny
O glorie a tehnicii românești

În discursul de recepție „Opera lui Anghel Saligny” prezentat în anul 1930, Petru Bogdan l-a numit pe marele inginer român „părintele tehnicii din România”, a cărui muncă „îi dă dreptul la recunoștința și admirația poporului român”. Ceva mai departe, caracterizând omul afirma: „suflet larg, inteligență vie, el a fost sclav al muncii și al datoriei”

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea inginerului Anghel Saligny, viața, opera și activitatea în cadrul Academiei Române au fost rememorate în cadrul unei sesiuni organizate de Secția de Științe Tehnice și Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) ale Academiei Române. Au fost evocate, cu acest prilej, momente importante din viața și activitatea creatorului Podului de la Cernavodă, unele știute, dar multe încă puțin cunoscute sau uitate, toate prezentându-l ca un model de personalitate demn de a fi cunoscut și urmat. 

Acad. Mihai Drăgănescu, președintele Secției de Știința și Tehnologia Informației și a CRIFST l-a definit pe Anghel Saligny ca „unul dintre marii ingineri români creativi, cel care a folosit, pentru prima oară, betonul armat la construirea unor silozuri de la Brăila și Galați spre sfârșitul secolului XIX, având o prioritate mondială și dezvoltând o tehnologie originală”. Podul de la Cernavodă, această capodoperă inginerească a fost, la vremea lui cel mai mare din Europa continentală și al treilea din lume. „ A lăsat multe lucrări importante de construcție pe întreg teritoriul țării - din Oltenia și până în nordul Moldovei și până șa Marea Neagră”. A avut o activitate remarcabilă și ca primul inginer președinte al Academiei Române (1907-1910), „moment important în viața acestei instituții... începutul îmbinării dintre cultura umanistă, științifică și tehnologică”. Prin ceea ce a făcut a prefigurat „ceea ce avea să devină o mișcare pentru o nouă cultură, de îmbinare a celor două culturi tradiționale, într-o cultură centrată pe știința și tehnologie a societății cunoașterii de astăzi”.

În comunicarea sa, acad. Radu Voinea, președintele Secției de Științe Tehnice a prezentat activitatea lui Anghel Saligny la Academia Română, în care a fost ales ca membru corespondent în 1892, titular în 1897. În anul 1907, Anghel Saligny a fost ales președinte al Academiei Române, misiune pe care și-a onorat-o printr-o activitate exemplară, de-ar fi să amintim promovarea cercetării în domeniile științelor naturii și a celor tehnice, sau cele 40 de burse acordate unor tineri deosebiți de valoroși. Caracterizând întreaga activitate, Gh. Țițeica supnea că era „înzestrat cu însușiri numeroase și alese, care rar se întâlnesc la același om, poseda nu numai știința tehnică superioară necesară construcțiilor mari și îndrăznețe, dar și înțelegerea largă a nevoilor economice ale țării, precum și o putere de muncă extraordinară pentru realizarea ideilor sale”. Ca profesor, „ a avut marele merit să pună în valoare și, mai mult încă, să dea încredere corpului ingineresc român în puterile lui, aceasta fiind o operă de înaltă și prețioasă educație națională. Viața și activitatea lui Anghel Saligny sunt, cum aprecia acad. Radu Voinea, „un îndemn pentru inginerii români de astăzi de a-i cinsti memoria, străduindu-se ca, diferitele domenii ale tehnicii românești să fie la nivel mondial sau cât mai aproape de acest nivel”.

Anghel Saligny s-a născut la 2/14 mai 1854 și a început studiile în familie și la pensionul părinților săi, urmând apoi gimnaziu la Focșani și liceul la Focșani și apoi Posdam. Și-a început studiile universitare la Universitatea din Berlin, înscriindu-se la specialitatea Astronomie, pentru a le continua la Școala Superioară Tehnică de lângă Berlin, pe care a absolvit-o în anul 1874. Și-a început activitatea în anul următor ca inginer la lucrările hidraulice din nordul Prusiei și la construirea căii ferate din Saxonia. Întors în țară, în 1876 și s-a angajat la Serviciul de poduri și șosele, unde a rămas până la sfârșitul vieții, la 17 iunie 1925. În tot acest timp, a mai îndeplinit și alte funcții, distingându-se ca un bun organizator și conducător, preocupat de elaborarea unor soluții tehnice, economice și financiare. După ce a construit căi ferate, a realizat bazinele și docurile de la Brăila și Galați. Cum se știe, podul de la Cernavodă , inaugurat în anul 1895. Intitulându-și comunicarea „Părintele tehnicii românești”, prof. univ. Ștefan Iancu, secretar științific al CRIFST, a făcut o amplă prezentare a activității inginerești a lui Anghel Saligny, a cărui deviză era „muncă fără preget și îndeplinirea continuă a datoriei”. Marea operă a lui Anghel Saligny a fost analizată pe două mari dimensiuni - lucrări proiectate și realizate sub conducerea lui Anghel Saligny ca director al lucrărilor; lucrări la a căror realizare a participat ca director al unor servicii ale statului și o serie de alte lucrări și preocupări - subliniind, de fiecare dată soluțiile nu odată originale date de inginerul român. Lista lor este impresionant de bogată și în afara celor deja celebre, amintim amenajarea portului Constanța pentru exportul de cereale și petrol, despre acre regele Carol I spunea cu prilejul inaugurării: „cu drept cuvânt putem privi acest port ca un factor de căpetenie al propășirii noastre economice și ca o mândrie națională”. 

Ca părinte al tehnicii moderne din România, Anghel Saligny s-a îngrijit și de formarea corpului de ingineri, pentru că, pe acea vreme erau doar 151 de asemenea ingineri și cum se aprecia în ziarul Expres din 15.02.1905, mare parte din ei maiștri „cu practică, dar lipsiți de orice educație superioară”. Ca profesor la Școala de poduri și șosele, Anghel Saligny a contribuit la formarea unor serii întregi de ingineri, care i-au păstrat o amintire plină de respect și admirație. La sărbătorirea a 35 de ani de activitate, acest mare inginer-profesor mărturisea cu o nobilă modestie că „datorează norocului, împrejurărilor, eminenților colaboratori, tot prestigiul de care s-a bucurat în viață și că interesele corpului ingineresc i-au fost întotdeauna scumpe, și că nici un sacrificiu nu i se pare prea mare ca să poată contribui la înălțarea corpului și la binele lui”. Adăuga ceva mai departe că „o mare parte din ingineri i-a avut studenți și o bună parte colaboratori, ce prin munca și inteligența lor au determinat succesele carierei sale”. 

Prof. Horia Colan, membru corespondent al Academiei Române, după ce a făcut o amplă incursiune în istoria metalurgiei și științelor materialelor din țara noastră, l-a prezentat pe Anghel Saligny ca un pionier al acestor discipline. Dintre acestea a fost amintită folosirea oțelului ca material pentru suprastructură, pe atunci considerat inferior fierului, ceea ce l-a făcut pe prof. Ion Ionescu să afirme: „ mai mult, încă, putem spune că realizarea podului de peste Dunăre din oțel a consacrat definitiv superioritatea acestui material pentru podurile metalice”. A fost, într-un fel, și o victorie la care a contribuit inginerul român, folosind argumente științifice și tehnice imbatabile și susținând că „un adevărat secol de fier va fi secolul nostru - a început construcțiunile cele mai gigantice cu fontă, le va sfârși cu oțel”. Podurile de peste Dunăre și Borcea împreună cu viaductele au însumat 4088 metri lungime și au fost folosite 1750 tone de oțel de chesoane, 14.620 tone de oțel moale și 458 tone de oțel dur. Despre podul de la Cernavodă, Gheorghe Țițeica afirma că este „o operă splendidă. Operă admirabilă din punct de vedere estetic, operă de mândrie națională”. La rândul lui, Ionel C. Brătianu spunea că „dacă se măsoară însemnătatea omului după roadele pe care le-a lăsat, atunci...n-a fost român mai de seamă decât Anghel Saligny”.

Cum sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX au însemnat o realizarea unor mari lucrări de șosele, căi ferate, poduri, lucrări edilitare, s-a pus problema organizării pe baze moderne a Consiliului Tehnic al Lucrărilor Publice. În anul 1901, acest Consiliu devine Consiliul Tehnic Superior și Anghel Saligny a fost numit, la 10 aprilie 1901, vicepreședinte și inspector general cl. I și a fost, cum a înfățișat pe larg Nicolae Noica, în fapt „conducătorul acestuia timp de 17 ani, până în 1918”. Din Consiliu mai făceau patre Elie Radu, C. M. Mironescu, M. M. Romniceanu, I.B. Cantacuzino, N.N. Herjeu, Th. Dragu, Alex. Cotescu și D. Poenaru. Sunt ani în care s-au realizat numerose lucrări edilitare și de înfrumusețare a orașelor - poduri, alimentare cu apă a unor orașe, canalizare, uzine și rețele electrice, clădiri pentru instituții publice, hale etc. Numărul problemelor tehnice analizate de Consiliul Tehnic Superior în 1nii 1901-1918 însumează 3290 de jurnale. Dintre acestea amintim: clădirea Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria orașului București), clădirea Camerei Deputaților ( astăzi Palatul Patriarhiei), palatele administrative din Craiova, Galați, Constanța), cazinoul Constanța, alimentările cu apă ale orașelor București, Constanța, Râmnicul Vâlcea, Turnu Severin, Iași etc., canalizările orașelor Botoșani, Tecuci, Câmpina etc. În anul 1918, în calitate de ministru al Lucrărilor Publice, Anghel Saligny a reorganizat Consiliul Tehnic Superior având ca atribuții, printre altele, examinarea și aprobarea tuturor proiectelor pentru diferite construcții elaborate de administrațiile statului, a proiectelor tip de executare a mai multor lucrări identice, planuri de sistematizare, analizarea și soluționarea tuturor chestiunilor tehnice speciale, exercitarea controlului și inspecției lucrărilor, studierea și întocmirea diferitelor norme tehnice, caiete de sarcini ș.a.

Activitatea lui Anghel Saligny la Banca Națională a fost înfățișată de Cristian Păunescu, director la BNR, în fapt, o istorie mai puțin cunoscută a tezaurul statului român de la Moscova. Din delegația care a însoțit cele două transporturi spre Moscova, condusă de Teodor Capitanovici, director general al Băncii Naționale, ajuns apoi viceguvernator, a făcut parte și Anghel Saligny, pe acea vreme cenzor al Băncii Național și după aceea de președinte al consiliu de cenzori până la sfârșitul vieții sale. „Alegerea sa în acest consiliu s-a datorat atât notorietății sale, cât și caracterului său integru”. Au fost două transporturi, în decembrie 1916, urmat de un al doilea, în iulie 1917. „Cu acest prilej Guvernul rus preciza că garanția sa se întinde asupra transportului, păstrării și înapoierii tezaurului în România.” Tezaurul a fost predat integral, s-au întocmit documentele necesare până în cele mai mici amănunte. Dar la 13ianuarie 1918, Consiliul comisarilor poporului din Petrograd a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România și confiscarea tezaurului românesc de la Moscova. Într-o notă se specifica „Acest tezaur evaluat la două miliarde de dolari nu se știe unde se găsește”. Într-un volum apărut în anul 1999 au fost publicate listele cu banii și bunurile acestui tezaur. Tot aici se apune că sunt semnale că „tezaurul românesc din Rusia a dispărut”. 

Participarea membrilor Academiei Române, a numeroși cercetători și specialiști într-un act de cuvenit omagiu adus lui Anghel Saligny este și un semn al perenității marilor valori și dătător de speranțe pentru viitorul științelor tehnice românești.