În zilele de 11-12 iunie 2004 s-au desfăşurat lucrările sesiunii ştiinţifice Kant-2004, dedicată împlinirii a două secole de la moartea marelui filosof german şi organizată de Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie şi Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu Motru” ale Academiei Române în colaborare cu Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti.

În deschidere, acad. Gheorghe Vlăduţescu, vicepreşedinte al Academiei Române, pornind de la cele trei Critici ale lui Kant, a amintit că, în sensul tradiţional, conceptul de critică era „nu numai dezlegare, dar şi opţiune, alegere, decizie, deci punerea în spaţii alternative şi lucrarea cu o opţiune sau alta şi, în acest sens, dincolo de momentul kantian este cea mai tare, fiindcă nu este nu doară în poziţia de versus, ci aceea care determină, prin provocări fundamentale noi deschideri.” Sub acest aspect, s-a făcut trimitere la cele trei mari momente ale filosofiei – cel socratic, cartesianismul şi kantianismul – au marcat evoluţia filosofiei europene, într-o semnificaţie teleologică, deoarece concentrează tot ceea ce a fost şi deschide noi orizonturi de dezvoltare ale gândirii. De aceea „Kant este o prezenţă ca filosofie care ne-a atras luarea aminte...că, dacă vrem să gândim autentic, trebuie să ne amintim că gândirea sa este atât de bine articulată,... încât se poate poate fi considerat, în raportare cu ceea ce a urmat, cu ceea ce a fost  Vergilui pentru Dante”.

Despre logica lui importanţa logicii kantiene a vorbit acad. Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie,  amintind de anii când a fost tradusă „Critica facultăţii de judecare” la îndemnul lui Constantin Noica. Tot la îndemnul său a fost tradusă „Logica generală” a lui Immnuel Kant, subliniind că nici azi nu se acordă importanţa cuvenită logicii kantiene. După o amplă incursiune în felul în care a fost receptată opera lui Kant, s-a ajuns la concluzia că sursa criticismului este logica, cu restricţii critice la natură, artă şi moralitate.

Abordând problema conceptului de formă în „Critica raţiunii pure”, prof. univ. Al. Boboc şi-a construit demersul pe ideea că „că gândirea transcendentală ca fiind calea cea mai adecvată de acces către înţelegerea universului teoriei kantiene”, cu dificultăţile care derivă de aici şi disocierea celebră dinte „fenomen” şi „lucru în sine”. Importanţa conceptului de formă şi a ceea ce Kant numea formalul în cunoaşterea noastră a fost analizată în „Critica raţiunii pure” şi, peste ani, în lucrarea despre „Un nou ton elevat în filosofie”, unde afirmă că „în formă stă esenţei lucrurilor şi este cunoscută doar de raţiune”. De aici au fost dezvoltate toate conceptele kantiene, în jurul ideii de transcendental, care au revoluţionat modul de gândire filosofic.

Comunicările care au urmat - „Atracţia şi respingerea revoluţiei franceze în Spre pacea eternă, de dr. Rodica Croitoru, „Constantin Noica şi despărţirea de Kant”, de prof. univ. Ion Dur şi „Kant şi Hume”, de lector. univ. Constantin Stoenescu au amplificat şi diversificat aria tematică, abordată în partea a doua a sesiunii, desfăşurată la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti.