COMUNICAT

Centenarul naşterii scriitorului, avocatului şi publicistului Petre Pandrea a fost marcat de o sesiune omagială, desfăşurată în ziua de 29 iunie 2004, în aula Academiei Române şi organizată de Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române.

Acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, moderatorul lucrărilor, a prezentat, în deschidere, comunicarea cu sugestivul titlu „Irespirabilul Petre Pandea”. „Stilul pandrist”, cum singur îl numea, a fost caracterizat de acad. Eugen Simion ca „o sumă de teorii socio-culturale bazate în esenţă pe ideea că spiritul cobiliţar va salva decăzuta lume modernă, un mod de a te situa în lume şi, bine înţeles, stilul pandrist înseamnă un mod de a uni pamfletul cu reflecţia morală. La urmă vedem că pandrismul devine o morală de viaţă şi un mod de a plăti, pentru atâtea virtuţi însumate, cu o lungă suferinţă. Nu este exagerat, în cazul lui Petre Pandea, a înlocui pe a plăti cu a pătimi...Memoriile şi jurnalele lui ni-l arată însă lovit mereu de istorie şi, chiar dacă nebiruit, viaţa lui este un şir de tragedii mizerabile.”

Acad. Gheorghe Vlăduţescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a mărturisit că se simte aproape de  Petre Pandrea prin ceea ce se numeşte spiritul gorjenesc. Celebrul „Manifest al crinului alb”, scris de Petre Pandrea, în 1928 împreună cu Sorin Pavel şi Ion Nistor,  „a consternat şi revoltat generaţionişii, chiar şi pe cei apropiaţi, în afară de Mircea Eliade...fiind socotit demolator al programului generaţionist”. Vorbind de convertirea la materialismul dialectic şi istoric, acad. Gh. Vlăduţescu a făcut o analiză subtilă a evoluţiei gândirii lui Petre Pandrea, făcând o necesară disociere între concepţia filosofică şi dogma la care s-a ajuns prin ideologizare şi politizare. „Pandrea îşi asuma condiţia şi este posibil ca acţiunea să fi fost, dacă nu condiţionată, cel puţin influenţată de contextul politic.” Este însă probabilă ipoteza  „căutării unei paradigme de reconstrucţie a fundamentului dreptului”. A fost citat crezul lui Petre Pandrea că „nici artă, nici ştiinţă, dreptul este o disciplină filosofică. Aceasta prin faptul că dreptul trebuie să fie umanist, iar de întemeierea teoretică a umanismului răspunde filosofia”. Visa la un sistem politică-juridic întemeiat pe ideea de toleranţă şi de milă, scriind că „nu se poate umanism fără milă” şi spera că aceasta este posibil prin aplicarea materialismului dialectic şi istoric. Era un utopic şi ei au fost printre primele victime şi „Pandrea trebuia să sufere pentru că utopia lui era ca o mustrare”. Au fost momente în care s-a revoltat împotriva utopismului său, dar nu se dezleagă de el, mărturisind că „între socialism şi libertate nu văd concilierea. Cine iubeşte libertatea trebuie să renunţe la socialism. Am iubit şi socialismul şi nu pot să renunţ la libertate.” Din acest punct de vedere dezavua orice sistem care făcea din „delictul de conştiinţă un caz penal”. Concepţia lui îl face ca, după Mircea Djuvara, să fie considerat un al doilea mare filosof al dreptului.

Prezentă la sesiune, fiica lui Petre Pandrea, Nadia Marcu Pandrea, care s-a îngrijit de editarea scrierilor lui, multe aflate în arhivele securităţii, a evocat personalitatea  tatălui său. Omagiul de acum este doar un început de drum, pentru că „abia acum, în ultimii cinci ani, jumătate din scrierile lui au văzut lumina tiparului şi începe să intre în conştiinţa umanităţii”. Şi a fost ca, acum, destinul său să fie unul de învingător. În urmă cu 55 de ani, în închisoarea de la Ocnele Mari, se întemeia o academie de sub pământ al cărei preşedinte a fost Petre Pandrea şi acum abia este sărbătorit în Academia Română.

Pornind de la visul lui Platon în care se vedea metamorfozat într-o lebădă urmărită de păsărari, Dumitru Radu Popescu, membru corespondent al Academiei Române, l-a asemănat pe Petre Pandrea cu o lebădă, prinsă de păsărarii mai vechi şi mai noi interpretându-i gândirea pentru care a avut de plătit cu ani de închisoare comunistă. „Din zeci de caiete – corp delict! – Pandrea şi-a materializat ideile şi concepţiile...A sesizat, printre altele, faptul că în condiţiile internaţionalismului socialist, conştiinţa naţională ajunsese o chestiune pur decorativă, nocivă în esenţă...Stalin şi Lenin deveniseră nişte zei populari, călăuzele umanităţii...Da, cârtind împotriva unor lozinci de lemn de la Moscova, Pandrea pare că atribuie vicii contrarevoluţionare majore divinităţilor politice de la răsărit.” De aceea manuscrisele sale aveau să devină corp delict şi scrisul care devenise o eliberare s-a transformat în acuze grave, urmate de închisoare. „Am putea spune că jurnalele lui Petre Pandrea sunt condamnate din clipa în care încep să prindă viaţă...totuşi nu încetează să-şi aştearnă gândurile pe hârtie. O fi fost vorba de o mare încredere în viitorul al doilea? Poate, după cum mai poate fi vorba şi de faptul că din toate cele întâmplate „a învăţat să nu-i mai fie teamă de nimic şi, mai ales, să nu-i fie teamă de propriile sale cuvinte aşternute pe hârtie!” Metafora lebedei urmărite de păsărari s-a rotunjit într-o întrebare retorică, fără să ştim dacă a cunoscut pe Platon sau dacă a avut un acelaşi vis: „cum scrierile sale cuprind toate armoniile, nu pot fi ele ieşite din cântecul unei lebede!”

Între atât de multe interpretări, memoriile lui Petre Pandrea pot fi folosite şi de istoric, aşa cum a ilustrat-o convingător Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române. În memoriile sale, Petre Pandrea povesteşte de o întâlnire cu Gheorghe Dimitrov, căruia i-a împărtăşit ideile din lucrarea „Helvetizarea României”, idei care aveau o anume afinitate. Cum la procesul intentat lui Petre Pandrea între capetele de acuzare unele erau luate dintr-o versiune rusească a lucrării, distinsul istoric a emis ipoteza, că acestea ar fi putut fi şi cauzele pentru care Gheorghe Dimitrov a căzut în dizgraţia Moscovei.

Comunicarea susţinută de Eugen Uricaru, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, - „Un om liber, Petre Pandrea” -  poate fi considerată ca o concluzie a celor dinainte, înţeleasă ca preţ al libertăţii. Pentru că „sunt convins că libertatea se plăteşte, se plăteşte cu suferinţă, deziluzie şi singurătate...dar libertatea merită orice sacrificiu  şi Petre Pandrea şi-a permis luxul intelectual de a fi cu adevărat un om de stânga”. Întotdeauna, „inclusiv astăzi” ea este un „lux şi un risc asumat”. Pandrea a fost un asemenea intelectual, care a reuşit să fie, în acelaşi timp, „şi român şi de stânga, în sensul nobil al celor două cuvinte”. La o sută de ani de la naştere, putem considera că în concepţia lui Petre Pandrea a fi de stânga „înseamnă a fi liber pentru a aduce libertatea poporului tău. Cealaltă opţiune este aceea prin care îţi păstrezi libertatea cu preţul libertăţii celorlalţi. Dar la ce bun libertatea de unul singur?”

Au participat acad. Maya Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, membri ai Academiei Române, scriitori, ziarişti într-un act de responsabilă asumare a trecutului sine ira et studio.