Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 
 

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului
Membru de onoare al Academiei Române  

Un simbol al lumii ortodoxe

În cadrul unei ceremonii care a avut loc în aula Academiei Române, acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române, a înmânat însemnele academice Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic al Constantinopolului - Noua Romă, „un om luminat, un simbol al lumii ortodoxe”. Amintind că și Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea este membru de onoare al Academiei Române, acad. Eugen Simion a subliniat că „cei doi mari reprezentanți ai lumii creștine se întâlnesc sub cupola acestei Academii”. 

(imagini)

În acest fel, ziua de 16 octombrie dobândește o semnificație emblematică și simbolică: „Cei doi reprezentanți ai lumii creștine, catolic și ortodox se regăsesc aici sub semnul înțelepciuni  și toleranței”. Înțelepciune ca mod de a fi în armonie cu tot ce ne înconjoară și poate face din toleranță, ca bunăvoință  și generozitate , un  principiu de echilibru al lumii din lăuntrul și din afara omului.  

Cultura și civilizația în viziunea Bisericii 

SS Bartolomeu I a început prin a-și exprima bucuria și mulțumirea „pentru respectul și dragostea față de marea Biserică a lui Hristos, Biserica mamă din Constantinopol, dragoste concretizată în acest moment, în acest act, care, deși privește persoana smereniei noastre, credem, totuși că-și are sorgintea în aprecierea și considerația Dvs. față de întreaga activitate spirituală desfășurată de Patriarhia Ecumenică, atât în trecutul său istoric, cât și în contemporaneitate.” În continuare, Sanctitatea Sa a împărtășit  câteva gânduri despre „Cultura și civilizația în viziunea Bisericii”, temă de o acută actualitate a lumii noastre. Redăm, în continuare,  câteva fragmente din acest discurs de recepție.  „După cum cunoașteți, Biserica Ortodoxă crede că referatul Vechiului Testament despre crearea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu prezintă importanță capitală și are consecințe însemnate asupra comportamentului credincioșilor. Aici nu este vorba de un antropomorfism al Divinității și nici de prezentarea în sensul propriu al expresiei „chipul lui Dumnezeu”. Avem, în cazul de față o distincție semantică dintre semnificat și semnificant. Expresia în cauză  semnifică faptul omul se deosebește de cealaltă creație prin anumite constituente esențiale... Doar omul este înzestrat cu libertate, rațiune, conștiință de sine. Numai el posedă însușiri asemănătoare cu însușirile Creatorului. Dintre acestea se numără  capacitatea de a crea, dată în exclusivitate lui și exprimată, mai ales,  prin cultură și civilizație. Dumnezeu a creat ex nihilo tot ceea ce există și fiecare ființă a primit anumite calități specifice, dar, dacă observăm capacitățile tuturor ființelor aduse la existență, constatăm că nici una nu are facultățile creatoare ale omului. Unele se manifestă în domeniul cunoașterii, pe care omul o înmagazinează, o clasifică, o prelucrează și o ameliorează permanent, altele se manifestă în domeniul tehnicii, care asociată și susținută de cunoaștere, duce la realizări tot mai noi, mai înalte, mai îndrăznețe, iar altele  se referă la artele frumoase prin care se exprimă trăirea valorilor estetice...

Totalitatea creațiilor noastre materiale și spirituale, a operelor noastre materiale și spirituale alcătuiesc cultura și civilizația umană. De la început, trebuie să spunem că, față de această cultură și civilizație, Biserica Ortodoxă a adoptat o atitudine de evaluare critică și receptare selectivă. În viziunea ortodoxă, orice manifestare a creativității culturale a omului are valoare, dar nu întotdeauna integral valoare pozitivă. Cultura și civilizația nu se justifică prin sine fără raportare la celelalte. Sunt nenumărate exemple de activități umane care constituie un recul și o degradare a culturii și civilizației. Lagărele de concentrare, crematoriile naziste, terorismul contemporan, de oriunde ar proveni și uneori aprobat și susținut de anumite grupări religioase, exploatarea femeilor și copiilor, genocidurile, concepțiile naționalist-rasiale, discriminările și epurările, oprimarea minorităților, distribuirea inegală și nedreaptă a produsului economic al societății, drogurile, comerțul cu stupefiante și  atâtea alte plăgi sociale sunt doar câteva exemple de manifestări cu caracter negativ întâlnite în culturi și civilizații din vremea noastră.

Uneori, termenul cultură se folosește pentru a indica numai acele manifestări și realizări artistice denumite culturale. Biserica Ortodoxă nu procedează însă arbitrar pentru a clasifica și combate manifestări culturale cu caracter negativ. Aprecierile ei sunt întemeiate pe experiența a peste două milenii de viață și în virtutea dreptului la opinie își exprimă liber punctul de vedere. Obiectivul ei constă în ferirea credincioșilor  de eroarea conform căreia orice creație poate fi acceptată numai și numai pentru că este etichetată operă de artă.  Ca orice creație umană, opera de artă se supune criticii în urma analizării din mai  multe puncte de vedere. Astfel, sunt verificate elementele ei estetice, armonia ei și măsura dar și conținutul mesajului pe care îl transmite și influența pe care o exercită asupra celor care o văd sau o ascultă...

Biserica își formulează și își expune propriul ideal superior. Acesta este aplicat în comuniunea sfinților, comuniunea celor care înaintează pe calea sfințeniei în spațiul sacru al locașului de închinare, de altfel destul de familiar multora dintre noi. Se trăiește frumusețea creativității omului adaptată la poruncile lui Dumnezeu. Forme aparte ale bogatei și variatei creații culturale și de civilizației creștine sunt comunitățile monahale. În ceea ce privește structura socială a învățăturii Evangheliei, trebuie spus că acolo se realizează inversarea criteriilor de apreciere a valorii meritelor, aplicate de obicei în lume. Acolo, cei dintâi devin slujitori ai trebuințelor celor din urmă. Sistemul democratic și aristocratic, în sensul de promovare a celor mai buni, acolo este lăsat în urmă.  Se instaurează dragostea și respectul reciproc ca principii de reglementare a relațiilor dintre membrii comunității. În acest fel, stabilirea unor anumite trepte pe care cineva poate avansa în societatea profană, prin meritele sale, acolo devine de prisos.  Pentru că acolo cel care este superior din punct de vedere intelectual, sau din punctul de vedere al altor capacități în comparație cu ceilalți  se folosește de acestea punându-le în slujba comunității, în slujba ultimului și celui mai smerit frate, nu pentru a se afirma pe sine. Acolo, arta înseamnă și încearcă să exprime cea mai înaltă armonie, purificare până la sfințire, transformarea credincioșilor sfințiți prin lucrarea dreptei Celui Preaînalt, care umbrește cu harul Său, stropește cu isop, iar păcătoșii „mai mult decât zăpada se albesc”.  Și așa se restaurează frumusețea cea dintâi, a celor dintâi creați.

În Biserică și chilii, icoanele nu sunt opere de artă, nu sunt simple reprezentări ale chipurilor unor persoane iubite, ele sunt reprezentări ale transfigurării tainice ale persoanei umane, atunci când în ființa ei se revarsă harul dumnezeiesc, ceea ce îi  dă buna îndrăzneală să strige, împreună cu Apostolul Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine”. Muzica nu constituie  o expresie a sentimentelor umane, ci este reflexie a armoniilor cerești pe care urechea nu le auzit. Acolo cuvântul nu exprimă cunoștințe sau reflecții, ci inițiază tainic și îndeamnă spiritual spre înălțare în altă lume; o lume, care deși este existentă și se revarsă în tot universul, rămâne, totuși, nevăzută ochilor firești. Acolo arhitectura nu se impune cu aroganță, ci slujește Liturghia din viața de zi cu zi, „Liturghia de după Liturghie”, slujește dumnezeiasca Liturghie, care constituie centrul vieții creștine și aduce întreaga creație la Creatorul ei cu smerenie și adâncă mulțumire. Mediu înconjurător natural, creația lui Dumnezeu, acolo se bucură de respect, este ocrotită și păstrată fără să se atenteze la integritatea ei și fără să se abuzeze și să se forțeze capacitatea de producție. Societatea creștină autentică este cea mai desăvârșită realizare a culturii și civilizației. Știința slujește binele, bunurile materiale sunt distribuite acolo în funcție de trebuințele fiecăruia...

Desigur, în afara comunităților monahale, în societățile contemporane, deși în majoritatea lor creștine și multiculturale, nu se aplică stilul de viață comunitar, călugăresc. Nici nu se poate cere membrilor acestor comunități să adopte acest mod de viață. Cu toate acestea este clar, și de aceea ușor de înțeles, că principiile filantropice (n.n. iubirea de om) ale Evangheliei au exercitat o influență puternică asupra comunităților creștine și, de-a lungul veacurilor, le-au dat o mireasmă specifică și o culoare aparte. Acest fapt este evident mai ales acolo unde credința și evlavia sunt mai puternice, așa cum se întâmplă în România. Cei care au vizitat mai multe țări creștin-ortodoxe  sesizează imediat diferențele, își dau seama de aroma mirului Sfânt  persistentă în atmosfera vieții sociale ortodoxe.

În ciuda imperfecțiunilor din societățile creștine, este evidentă superioritatea culturii și civilizației creștine. De aceea trebuie să căutăm căile pe care societățile contemporane pot accepta principiile de viață enunțate. Creșterea influenței culturii și civilizației creștine autentice este garantul pentru ameliorarea nivelului de trai, asigurarea prosperității și dobândirea fericirii.

  ...Coincidența a făcut ca în acea duminecă, la Liturghie, să se citească Pilda semănătorului din Evanghelia Sf. Luca. Cum se cinsteau  Sfinții Părinți de la cel de al VII Sinod Ecumenic, s-a citit și rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii din Evanghelia Sf. Ap. Ioan.  După ce a spus: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”, Iisus se roagă: „Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi...ca să fie deplină bucuria Mea în ei.” Desigur, o coincidență semnificativă.