For de consacrare şi spaţiu de cercetare ştiinţifică

Un bun prilej de reflecţie este şi apariţia primelor patru volume (dintr-o serie de opt) din „Discursurile de recepţie”, adunate cu sârguinţă de dr. Dorina Rusu şi apărute la Editura Academiei. Referindu-se la aceste volume, acad. Dan Berindei a subliniat că: „în ţara noastră, unde totul se schimbă, unde, din păcate, nestatornicia a devenit o regulă, Academia noastră, străbătând pe valurile furtunoase ale istoriei şi-a dovedit viabilitatea”. Încă în 1919, Ioan Bianu, ctitor şi organizator al Bibliotecii Academiei, sublinia că „Academia este o republică culturală autonomă şi independentă în toate lucrările ei de orice natură; ea singură îşi administrează toate interesele, singură îşi primeşte membrii şi îşi schimbă statutele şi regulamentele, după trebuinţele care se ivesc”. De aceea, spunea acad. Dan Berindei, „Alegerea noastră nu a însemnat doar chemarea printre cărturarii cei mai de seamă ai ţării ... ci impune, ca şi înaintaşilor noştri, datoria de a sluji, cu devotament şi dăruire acest înalt for al nostru”. Întâia datorie, spunea Ioan Bianu, este ca, intrând în Academie „să lăsăm toate acele pasiuni dizolvante care împiedică pe oameni de la o conlucrare frăţească ... numai astfel fiecare dintre noi ne putem împlini datoria faţă de Academie, căreia îi datorăm un devotament desăvârşit”. Judecând din această perspectivă, putem spune că Academia şi-a împlinit această misiune şi, după 1989, când şi-a reluat funcţiile tradiţionale a intrat într-un proces de reînnoire, pe care îl putem aprecia pe mai multe niveluri. Mai întâi, astăzi 85% dintre membrii ei sunt aleşi după 1989, fapt ades ignorat pe nedrept. Activitatea ştiinţifică şi de creaţie culturală este, ca rezultate, superioară suportului financiar primit, fapt ilustrat de participarea la numerose proiecte de cercetare, de modalitatea activă de implicare în viaţa cetăţii. Integrarea în structurile euro-atlantice este un proces dificil, un fel de pariu cu viitorul, pe care sperăm să-l câştigăm. Legislativ, cel puţin pe hârtie, şi-a recuperat, aproape în întregime, averea de care are nevoie pentru a-şi asigura o deplină independenţă.

Pentru o bună cunoaştere şi o dreaptă judecată

Sunt deosebit de actuale cuvintele lui D. Gusti, pentru care instituţiile care au o istorie sunt supuse unui îndoit pericol: „a nu fi bine înţelese de opinia publică şi, ceea ce este poate mai îngrijorător, a pierde ele însele sentimentul eficace de ce trebuie să facă, pentru a se adapta la rosturi şi la scopuri noi, izvorâte din situaţii politice, sociale şi morale noi”. Pornind de la aceste cuvinte, acad. Al Zub a dat un răspuns unor „evaluări maliţioase” printr-un recurs sine ira et studio la istorie, începând cu geneza Academiei, care a stat „sub semnul unei crize cu implicaţii ample”. De altfel, toate instituţiile de prestigiu „nu au satisfăcut nicicând şi nicăieri aşteptările tuturor” (nici Fundaţia Nobel, de pildă). Discuţii contradictorii au fost, nu odată chiar între membrii Academiei, ceea ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să spună ca Academia ar trebui să fie un exemplu de solidaritate a generaţiilor, de luptă pentru adevăr şi devotament faţă de valorile capabile să-i înalţe pe oameni. În cele din urmă, unitatea activităţii, aprecia marele istoric, trebuie să rezulte din „caracterul nestrămutat al scopului ei”. La rândul său, Vasile Pârvan observa că rostul academiilor „e ca în cultivarea ştiinţei să apropie pe tineri de bătrâni”, Academia devenind un „templum serenum, în care patimile se pierd” şi „bătrâneţea se fac mai puţin timidă şi tinereţea mai puţin năvălitoare”. Desigur, este un ideal spre care se tinde mereu, atât cât să dea substanţă speranţei. În toate discuţiile a dominat dorinţa de a răspunde la provocările timpului şi răspunsurile au fost cele aşteptate. Asta doar până în 1848, când Academia a devenit o instituţie de stat într-o ţară supusă sovietizării şi proletcultismului cu efectele dramatice cunoscute. Prima victimă a fost istoria, apoi limbajul, devenit unul de lemn pentru a se adapta climatului politic dictatorial. Este motivul esenţial pentru care, după 1989, Academia şi-a reluat rostul său militant şi tentaţia „de a subordona dimensiunea militantă unor calcule politicianiste e reală şi trebuie pusă sub supraveghere”. E cert, însă, că acum sunt evidente semnele unei „redresări cu efecte benefice şi de durată pentru cultura română”.

Promovarea excelenţei în cercetare

Ce trebuie să facem? Să dezvoltăm cercetarea interdisciplinară, să întărim colaborarea cu catedrele universitare; să fie creată aria românească de cercetare, aliniată la problemele europene şi mondiale; intensificate relaţiile internaţionale; rezultatele să fie publicate în reviste internaţionale. „Trebuie să descoperim şi să protejăm valoarea, să luptăm poluantei nonvalori”. Da, „cercetarea bună costă, dar una mediocră costă cu mult mai mult”. Şi dacă suntem „încrezători este pentru că există libertatea necesară şi constrângerea utilă pentru ca ideile noi şi calitatea să se poată dezvolta”. Şi o speranţă: în discursul politic să apară şi cuvântul cercetare, să se înţeleagă faptul „că finanţarea cercetării nu este o subvenţie, ci o investiţie pentru un viitor mai bun”.

În acest cadru au fost înmânate diploma „Distincţia Culturală” domnului Sorin Roşca Stănescu, directorul ziarului Ziua şi domnului Viorel Popescu, director la Radio România Actualităţi pentru contribuţia la promovarea imaginii Academiei Române. Pentru că activitatea Academiei trebuie să fie mai întâi bine cunoscută ca să poată fi corect apreciată.

Cu ocazia Zilei portilor deschise s-a realizat în sala de expoziţii a Bibliotecii Academiei Române (BAR) vernisajul expozitiei „Academia Română în slujba societăţii”. Cu această ocazie au vorbit acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, prof. Gabriel Strempel , directorul Bibliotecii Academiei Române şi acad. Florin Gheorghe Filip , vicepresedinte al Academiei Române şi coordonatorul expoziţiei. 

Expoziţia care a fost realizată conform unui plan riguros şi cu aportul unui număr mare de persoane din Academia Română, Biblioteca Academiei Române (dintre care s-au remarcat prin efortul depus în activităţile de finalizare dna. Gabriela Dumirtrescu, dna. Anca Bogdan, dn. Cornel Lepădatu, dn. Ovidiu Vitan) şi din institutele Academiei Române a fost organizată pe mai multe teme : " Proiectele fundamentale ale Academiei Române", "Valorificarea moştenirii culturale", "Integrarea Academiei Române în Programul Cadru 6 şi în programele naţionale de cercetare", "Centrele de excelenţă ale Academiei Române", "Activităţile fundaţiilor FNSA şi Elias", etc.