DISTINCȚII

Acad. Laurențiu Mircea Popescu a fost distins de Guvernul din Shanghai cu premiul „Magnolia albă” (noiembrie 2013)

Acad. Laurențiu Mircea Popescu, președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române, director general al Institutului Național de Patologie „Victor Babeș” a fost distins de Guvernul din Shanghai cu premiul „Magnolia albă”.

 

Prestigioasa distincție a fost acordată în semn de recunoaștere pentru descoperirea telocitelor și pentru întreaga activitate de cooperare în acest domeniu din ultimii ani.

În urmă cu un an, distinsului om de știință român i-a fost acordată „Medalia de aur 2012” a Academiei Internaționale de Cercetări Cardiovasculare din SUA, considerată a fi un premiu Nobel pentru cardiologie.

 

Premiul “W. Scott Jr.“ pentru TI al Academiei Internaționale de TI și Management Cantitativ acordat Acad. Florin Filip (mai 2013)

 

În deschiderea conferinței ITQM 2013 (http://www.itqm-meeting.org/), în cadrul unei ceremonii, Acad. Florin Filip a primit „Premiul Scott pentru IT” (http://www.itqm-meeting.org/award.htm) al Academiei Internaționale pentru TI si Management Cantitativ (International Academy for IT and Quantitative Management-ITQM) pentru „remarkable record in the theory, algorhythm, education and applications of information technology”.

Comitetul de selecție al IAITQM, compus din profesori din China, Republica Coreea, Lituania, Polonia, Spania, Marea Britanie și SUA, a fost prezidat de prof. D. Berg, membru al National Academy of Engineering (NAE) din SUA.
 

IAITQM este o organizatie profesională internațională, fondată la Omaha (Nebraska, SUA) în anul 2012, formată din profesori, oameni de știință și specialiști din industrie, având menirea să promoveze, inovarea și excelența în activitățile din domeniul tehnologiei informației și managementului cantitativ. (http://www.iaitqm.org/About-ITQM/About-Mission-vision.html ).

 

Continuare

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006