13 septembrie 2018

Conferința internațională
„România și evenimentele istorice din perioada 1914-1920.
Desăvârșirea Marii Uniri și Întregirea României“

Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României


Academia Română organizează, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, conferința internațională cu tema „România și evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârșirea Marii Uniri și Întregirea României“. Evenimentul se va desfășura la Ateneul Român, marți, 18 septembrie 2018, începând cu ora 9:30, și va reuni mari istorici și oameni de cultură din Europa și din Statele Unite ale Americii.

Manifestarea va fi moderată de acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române. Participanții sunt nume de rezonanță ale istoriografiei mondiale, specialiști în istoria Primului Război Mondial și a țărilor din Sud-Estul și Centrul Europei. Vor lua cuvântul: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof. Michael Metzeltin, membru titular al Academiei Austriece de Științe și membru de onoare al Academiei Române, prof. Jean-Paul Bled, Universitatea Sorbona din Paris, prof. Francesco Guida, Universitatea din Roma, prof. Hans-Christian Maner, Universitatea „Johannes Gutenberg“ din Mainz, prof. Dennis Deletant, Universitatea din Georgetown, Washington, SUA, prof. Paul E. Michelson, Universitatea din Huntington, Indiana, SUA, prof. Josef Wolf, Institutul pentru Istoria și Geografia Regională a Șvabilor Dunăreni, Tübingen, dr. Florian Kührer-Wielach, Institutul pentru Cultura și Istoria Germană din Sud-Estul Europei, München.

Conferința internațională organizată de Academia Română la Ateneul Român este unul dintre evenimentele majore înscrise în Programul „Centenar“ al Academiei Române și își propune abordarea științifică, din multiple perspective și cu un grad sporit de obiectivitate, a temei Întregirii României în urmă cu 100 de ani. Alocuțiunile conferențiarilor vor reliefa condițiile edificării României Mari, în contextul constituirii statelor-națiune în Sud-Estul și Centrul Europei, realitățile naționale și statale înainte, în timpul și după încheierea primului Război Mondial, rolul armatei și sacrificiul de sânge al fiecărei națiuni, precum și consecințele reconfigurării Europei.

În ziua imediat următoare încheierii lucrărilor Conferinței, Academia Română organizează pentru oaspeții străini o vizită la Mausoleul Mărășești, locul comemorării marilor bătălii date pentru eliberarea pământului românesc. Conducerea și membrii Academiei Române vor aduce un omagiu ostașilor români, eroi căzuți pe câmpul de luptă, și vor depune coroane de flori. Ceremonia se va desfășura cu onoruri militare asigurate de Garnizoana Focșani.

Parteneri media ai evenimentului: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, revista „Magazin istoric“, revista „Historia“.

Reprezentanții presei care doresc să participe la conferința din data de 18 septembrie 2018 sunt rugați să confirme prezența la tel. 0745.77.34.74 sau prin e-mail: presa@acad.ro până luni, 17 septembrie, ora 14.

Biroul de presă al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006