Apărută la Editura Enciclopedică, noua lucrare a acad. Dan Berindei, „Constituirea României moderne” reia, aprofundează şi nuanţează ideile asupra cărora distinsul autor a stăruit mai bine de şase decenii.

În „Cuvântul înainte” mărturiseşte: „Am simţit nevoia ca acum, la ore pentru mine de bilanţ final să mă întorc pe drumurile cunoscute, des străbătute, pentru a mai reconstitui odată acele timpuri şi a încerca să dau viaţă şi unor personalităţi dominante ale epocii.”

În paginile cărţii, autorul invită cititorul să-l însoţească într-o călătorie prin acele vremuri şi o face pe parcursul a patru mari capitole: „În preajma Unirii”, „Înfăptuirea Unirii Principatelor”, „Dezvoltarea internă în timpul Domniei lui Alexandru Ioan Cuza” şi „Politica
externă a statului modern în tipul lui Cuza Vodă”.

De-a lungul a peste cinci sute de pagini, cu o bibliografie impresionantă şi cu numeroase şi semnificative note explicative, istoricul Dan Berindei face, sine ira et studio, o frescă a acelor ani care au marcat în chip hotărâtor istoria noastră. Odată constituit, statul naţional a reprezentat un stat modern, cum o demonstrează cei şapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza şi, în acest sens, sunt înfăţişate pe larg toate reformele înfăptuite ca şi politica externă „care reprezintă până azi un model”. Toate duc cronologic şi logic la concluzia: „Unificarea nu a fost limitată la desfiinţarea unor graniţe nefireşti, ci noul stat care s-a constituit a trăit un proces de reformare modernă fundamentală, multiformă, care a stat la temeiul dezvoltării sale pe mai departe…” şi amintim anul 1877, al Independenţei. Pentru toate 24 ianuarie 1959, cu ceea ce i-a premers şi ceea ce a urmat, rămâne pentru totdeauna ca fiind „cea dintâi fază a unui proces istoric, care avea să se încheie la 1 decembrie 1918”.

Cititorul are prilejul să găsească într-un tot unitar toate cunoştinţele „risipite” în alte volume şi, astfel, să înţeleagă mai bine acel timp şi, mai ales, „participarea românilor din acea vreme la opera de constituire a României”.

Construit ca „un edificiu articulat, din piese disparate”, cu „unele adaosuri care s-au impus”, lucrarea readuce în memoria noastră o etapă a istoriei noastre şi, cu gândul la opera istoricului Dan Berindei, îi înţelegem „simţământul de nostalgie …de a nu fi fost efectiv împreună cu ei pentru a contribui şi eu la realizarea unei opere pe care ei au reuşit-o depăşind piedici şi ostilităţi!”