18.11.2006

Academia Română anunță cu îndurerare stingerea din viață, în ziua de 18 noiembrie, a chimistului Ioan Alexandru Silberg, membru corespondent al Academiei Române. 

Născut în anul 1937, Ioan Alexandru Silberg și-a făcut studiile universitare la Facultatea de Chimie a Universității din Cluj, unde, în 1970 și-a susținut doctoratul, continuându-și specializarea în Germania, Franța, Marea Britanie și SUA. După o bogată activitate de cercetător, în 1990 a devenit profesor de chimie organică iar, între 1992-2003, șef al Catedrei de chimie organică a Universității din Cluj și, un timp, profesor invitat la Universitatea din Marsilia. Din anul 2000 a fost directorul Institutului de Cercetări în Chimie „Raluca Ripan” din Cluj. 

Neobosit și talentat cercetător, Ioan Alexandru Silberg a adus contribuții notabile îndeosebi în chimia heterociclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus de bază în cele mai importante medicamente cu acțiune asupra sistemului nervos central. Rezultatele cercetărilor sale sunt expuse în peste o sută de lucrări și studii, publicate singur sau în colaborare și peste 40 de comunicări susținute în manifestări științifice internaționale. Menționăm dintre acestea: „Recent Advances in the Chemistry of Phenothiozines” (în colab), „Metode magnetice de analiză”, „Chimie organică”, „Kolhlenstoff-Chlor-und rom Verbindungen” (incluse în tratatul „Methodicum Chimicum), „Teoria reactivității compușilor organici” (în colab.), „Chimia organică a compușilor naturali”. Valoarea acestor contribuții este atestată și de cele peste două sute de citări în literatura de specialitate. 

A fost distins de două ori cu Premiul Consiliului Cercetării al Universității „Babeș-Bolyai” și, în 1999, un juriu internațional i-a acordat Premiul „Specs and Biospecs”, pentru cea mai pertinentă viziune despre trecutul, prezentul și viitorul chimiei heterociclice. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1996.

Prin stingerea din viață a profesorului Ioan Alexandru Silberg, comunitatea academică pierde un cercetător și profesor de excepție, un om cu alese calități intelectuale și morale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

   

04.11.2006

 

Academia Română anunță cu durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 4 noiembrie, a fizicianului Vladimir Țopa, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în anul 1929, Vladimir Țopa a absolvit, în 1954, Facultatea de Fizică-Matemetică, secția fizică, specialitatea optică și spectroscopie a Universității din București. Repartizat la Institutul de Fizică al Academiei Române și-a început activitatea ca preparator prin studiul spectrelor difuze ale moleculei de iod, iar apoi, după scindarea Institutului, și-a continuat activitatea la Institutul de Fizică din București devenit ( în 1977), Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor, până la pensionare. Între 1977-1988 a fost șef al Laboratorului de cristale lichide și piezoelectrice și, din 1999 a fot conducător de doctorat. În 1967 și-a luat doctoratul cu teza: „Studiul absorbției și emisiei centrilor de culoare din halogenuri alcaline impurificate prin argint”. A urmat studii de specializare la Școala de vară „Enrico Fermi” din Warrena și a primit o bursă CNRS la Laboratorul de fizică cristalină a Universității Paris Sud, fiind invitat și în alte universități din Franța. 

Caracterizată printr-o diversificare problematică, activitatea sa științifică a fost orientată spre domenii ca reacții fotochimice în medii lichide și solide, împrăștierea luminii de tip Mie, creșteri de cristale ionice și oxidice cu aplicații practice, centri de culoare, studii de optică și spectroscopie a corpului solid. Rezultatele acestor cercetări au fost expuse în peste 120 de lucrări științifice (singur sau în colaborare), apărute în prestigioase reviste științifice din țară și de peste hotare, citate de peste 300 de ori în literatura de specialitate. Recunoașterea valorii contribuțiilor sale este atestată de participarea la numeroase întâlniri științifice internaționale și de alegerea sa ca membru în mai multe instituții științifice de profil.

Vladimir Țopa a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1993, implicându-se creator în activitatea academică, îndeosebi în cadrul activității Comisiei de materiale noi a Academiei, al cărei președinte a fost. 

Prin stingerea din viață a fizicianului Vladimir Țopa, comunitatea academică românească pierde pe unul dintre cei mai activi și dăruiți dintre membri săi, așa cum va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

   

23.10.2006

 

Academia Română anunță cu îndurerare că, în ziua de 23 octombrie s-a stins din viață acad. Mircea Moțoc, membru al Secției de Științe Agricole și Silvice.

Născut în anul 1916, acad. Mircea Moțoc a urmat cursurile Facultății de Agricultură din București, luând doctoratul, în anul 1968, cu teza „Estimarea deficitului de umiditate a solului în plantațiile viticole”. A lucrat, mai întâi, la Institutul de Cercetări Agricole, apoi ca profesor la Institutul Agronomic din București unde a predat cursuri de pedologie și eroziune a solului și a fost director științific la Institutul de Cercetări Hortiviticole. Ca cercetător, a elaborat o serie de studii privind eroziunea solului în diferite zone din România, propunând sisteme originale și lucrări diferențiate pentru combaterea eroziunii solului. Între alte cercetări, a studiat eroziunea de suprafață, a stabilit criterii pentru alegerea culturilor și așezarea lor pe versanți, aducând contribuții la amenajarea versanților, stabilind metode de dimensionare și execuție a teraselor pe terenuri arabile și viticole. A acordat o atenție specială analizei și evaluării rolului factorilor de eroziune și elaborării unor metode matematice de prognoză. Cercetările sale privind eroziunea solului au fost încadrate într-un context mai larg vizând procesele de degradare și protecție a solului. Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse în numeroase lucrări, dintre care amintim: „Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei”, „Folosirea rațională a terenurilor erodate. Stațiunea de cercetări Perieni”, „Combaterea eroziunii solurilor în vii prin măsuri agrotehnice”, „Metoda de cercetare a măsurilor de stăvilire a eroziunii solului în plantațiile de viță de vie”, „Stabilirea unui indicator climatic complex pentru eroziunea prin apă și zonarea acestuia”, „Erosion and Climatic Risk at the Wheat and Maize Corps in the Moldovian Plateau”.

Mircea Moțoc a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963 și titular în 1990, susținându-și discursul de recepție, în 1990, cu tema „Protecția solului împotriva eroziunii în agricultura tradițională și modernă”. 

Prin stingerea din viață a acad. Mircea Moțoc, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii ei, un cercetător de excepție și un profesor de vocație.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

   

06.09.2006

 

Comunitatea academică anunță cu durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 6 septembrie, a istoricului Paul Cernovodeanu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1927, Paul Cernovodeanu este absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică, licențiat în istorie al Facultății de Istorie și Filosofie din București, unde, în 1970, și-a susținut teza de doctorat cu tema „Relațiile Angliei cu Țările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada !660-1714”. Și-a desfășurat cea mai mare parte a activității sale științifice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost director adjunct între 1990-1997. 

Specializat în istoria medie și modernă, Paul Cernovodeanu a elaborat, singur sau în colaborare, peste 300 de lucrări, studii și articole, apărute în țară și peste hotare, dintre care vom aminti doar „Documente privind istoria orașului București”, „Călători străini în Țările Române”, „England’s Trade Policy in the Levant 1660/1714”, „Dimitrie Cantemir, Historian of South-East European and Oriental Civilization”, „Cavalerii Apocalipsului. Calamnitățile naturale în trecutul României (până la 1800)”, „În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu. (1688-1714), „Un istoric al antichității iudaice. Primele ecouri ale operei lui Josephus Flavius în limba română” și încă altele care au îmbogățit patrimoniul istoriografiei românești. A colaborat, ca autor și coordonator, la elaborarea volumului VI din Istoria Românilor. Totodată, Paul Cernovodeanu a fost ales ca membru al mai multor instituții de specialitate din țară și străinătate, fiind ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1999.

Prin plecarea dintre noi a istoricului Paul Cernovodeanu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, care a ilustrat cu dăruire, competență și noblețe spirituală, bogata tradiție a istoriografiei românești.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

   

13.08.2006

 

Academia Română anunță cu profundă durere stingerea din viață, în ziua de 13 august, a juristului Paul Mircea Cosmovici, membru titular al Academiei Române, director onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.

Născut în anul 1921, acad. Paul Cosmovici a urmat cursurile liceale și universitare în Iași și, apoi, cursurile de drept american la universitățile din Columbia, Leyden și Amsterdam. De-a lungul anilor, a fost avocat în baroul din București, a îndeplinit funcții economice în diferite întreprinderi, jurist consult, consultant arbitral și arbitru departamental. 

În 1968 a devenit, prin concurs, cercetător științific principal și, apoi, șef de sector la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, unde între 1990-1999 a fost director, iar, din 1999, director onorific. 

A elaborat, singur sau în colaborare, numeroase lucrări, dintre care amintim: „Prescripția extinctivă”, „Dreptul ca instrument de formare, dezvoltare și ocrotire a personalității umane” (lucrare distinsă cu premiul „Simion Mehedinți” al Academiei Române), „”Rolul și funcțiile dreptului”, „Rolul contractelor în perfecționarea relațiilor economice”, „Probleme de drept economic. Elemente pentru configurarea unor noi soluții într-o viitoare reglementare”, „Extinctive Proscription”, „A New Approach to International Comercial Contracts”, „Dreptul european al concurenței. Înțelegeri între întreprinderi. Reguli generale”; „L’Union Europénne dans le labyrint de l’venir - Problemes fondamentaux”. La acestea se adaugă alte studii privind dreptul economic, dreptul civil și filosofia dreptului, în care și-a expus o concepție proprie despre criteriile pentru determinarea abrogărilor implicite, construcții juridice, trăsăturile esențiale ale statului de drept, aspecte juridice ale trecerii de la economia supercentralizată la economia de piață, strategia de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. 

Pentru contribuțiile sale a fost ales membru al Societății de Legislație Comparată din Paris. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 și membru titular în 1995.

Cu stingerea din viață a acad. Paul Cosmovici, Academia Română pierde un jurist de prestigiu, un cercetător de excepție și un om cu alese calități intelectuale și morale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

   

28.07.2006

 

Academia Româna a aflat cu nespusă tristețe stingerea din viață, la Geneva, în ziua de 28 iulie, a Eminenței Sale dr. Alexandru Șafran, șef rabin al Elveției, membru de onoare, din 1997, al Academiei Române. 

Născut în anul 1911, fiu al rabinului Bezalel Șafran din Bacău, Alexandru Șafran a absolvit studiile liceale în orașul natal și cele ale Facultății de Filosofie a Institutului de Teologie Mozaică din Viena. În 1934 și-a luat doctoratul și a primit titlu de rabin al Institutului de Teologie Mozaică și el de mare rabin al Consorțiului Israelit din Bruxelles, apoi, reîntors în țară succede tatălui său ca rabin al Comunității evreiești din Bacău. În 1940, Alexandru Șafran devine șef rabin al Cultului Mozaic din România, cel mai tânăr șef rabin din lume, și senator în Parlamentul României ca reprezentant al populației al populației evreiești. În anii celui de al doilea război mondial a fost conducătorul Comitetului de rezistență al evreilor din România, recunoscut ca cel mai mare luptător pentru apărarea intereselor populației evreiești din acel timp. Continuată și după terminarea războiului, această luptă nu a fost pe placul conducerii comuniste ceea ce a făcut ca, în 1947, Alexandru Șafran să fie expulzat din România. Cum meritele sale erau recunoscute în întreaga lume ebraică, Alexandru Șafran a devenit, în 1948, mare rabin al Comunității Evreiești din Geneva.
 
Prestigiul de care s-a bucurat marele rabin Alexandru Șafran se datorează, deopotrivă, spiritului său de organizator și inegalabilelor sale calități de cărturar, teolog, filosof, istoric și literat. A publicat peste 200 de lucrări, studii, eseuri, articole, cărți, traduse în mai multe limbi, care i-au adus o recunoaștere unanimă. Amintim doar „Cabala”, „Înțelepciunea Cabalei”, „Israelul în timp și spațiu”, „Un tăciune smuls flăcărilor” și „Memorii”. Totodată a desfășurat și bogata activitate de profesor la diferite universități din europene, americane și din Israel. În semn de prețuire a vieții și activității sale i-au fost consacrate mai multe studii, între care două volume omagiale în Israel și în România.

Prin întreaga sa activitate, Alexandru Șafran s-a impus în conștiința contemporană ca una dintre cele mai reprezentative personalități ale iudaismului mondial și, îndeosebi, a populației evreiești din România, un promotor al imaginii României în lume. Ne este vie în memorie adunarea generală din 19 iunie 1997, când i-au fost înmânate însemnele de membru de onoare al Academiei Române. Cu acel prilej, Alexandru Șafran a prezentat discursul „Percepțiunea Dumnezeirii în Cabală, în filosofie și știință”, o amplă și documentată expunere privind modalitățile în care a fost înțeles Dumnezeu și o subtilă analiză a crizei omului contemporan, care s-a îndepărtat de dumnezeire. 

Cu plecarea dintre noi a ES Alexandru Șafran, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși dintre membrii săi, un înțelept a cărui imagine luminoasă va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut, după cuvintele lui Solomon: „la moartea dreptului rămâne nădejdea”.

Cel Atotputernic să-l aibă în grija Sa!

   

01.06.2006

 

În ziua de 1 iunie, ne-a părăsit pe neașteptate și pentru totdeauna, fizicianul Radu Bălescu, membru de onoare din străinătate al Academiei Române. Sau, cine știe, așa a fost să fie să plece din această lume de pe meleagurile unde s-a născut.

Radu Bălescu s-a născut la 18 iuie 1931 și, după studiile liceale de la București, a urmat cursurile Facultății de Științe Chimice din Bruxelles, unde, în 1958, și-a luat doctoratul cu teza „Contribution á la mècanique statistique des phénomènes irreversibiles dans les gaz”. Vocația de cercetător, îngemănată cu aceea de profesor, l-au impus în comunitatea științifică europeana ca unul dintre mai mari fizicieni contemporani și un profesor de excepție.

A fost profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles și director al Serviciului Physique Statistique- Plasmas - Optique Non Lnéaire. Ca „visiting professor” a susținut cursuri la universități din Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Japonia, SUA, România ș.a. Elev și apoi colaborator al lui Ilya Prigogine, Radu Bălescu a adus contribuții remarcabile în satistica plasmei, statistica sistemelor în echilibru și neechilibru, fenomene de transport în plasmă, dinamica materiei în neechilibru. Cele peste 200 de lucrări și studii publicate, singur sau în colaborare, i-au adus recunoașterea internațională atât prin valoarea științifică în sine cât și prin valoarea lor metodologică. Contribuțiile în domeniul dinamicii plasmei confinate îl situează ca o autoritate incontestabilă în domeniul fuziunii nucleare controlate. O ilustrează numeroasele premii, culminând, în anul 2000, cu premiul „Hannes Alfven”. 

Prestigiul său intelectual și moral au făcut să fie ales membru al mai multor societăți academice și societăți științifice, dintre care amintim doar Academia Regală a Belgiei, Academia de Științe din New York, Academia Scientiarum et Artium Europeaea, Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres, Scientific Committee European Conferences on Fusion Theory. 

S-a implicat în viața științifică românească încă din 1975, fiind ales membru de onoare al Academiei în 1990, afirmându-se ca un susținător activ al cercetării în domeniul fizicii plasmei tulburente confinate magnetic. Revenise în țară la susținerea tezei de doctorat a unuia dintre discipolii săi, ultimul... 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

   

19.05.2006

 

Comunitatea academică anunță cu durere stingerea din viață a inginerului geofizician Marius Petre Visarion, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în 1929, Marius Visarion a făcut studiile universitare la Facultatea de geologie tehnică a Institutului de Mine din București, luându-și doctoratul în inginerie geologică în 1968, cu teza „Anomaliile gravimetrice din Depresiunea Precarpatică dintre Valea Moldovei și Valea Trotușului și studiul statistic al unor particularități ale lor”. 

Cu o vocație de autentic cercetător, Marius Visarion și-a dedicat prospectării geofizice a subsolului în cadrul Întreprinderii de Prospecțiuni Geologice și Geofizice, unde a fost șef al programului de cercetări privind descifrarea structurii geologice adânci a teritoriului României și apoi director adjunct științific. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste o sută de lucrări, manuale, studii și în 120 de hărți geofizico-geologice, între care: „Interpretarea geologică a prospecțiunilor geofizice”, „Estimarea tendinței complete a câmpului gravitației în culmea Pietricica (Moldova Centrală), „Prospectarea geofizică a zăcămintelor de minereuri”, „Geofizica inginerească”, „Contribution á la prospection a gravimétrique des structures á sel gemme et á sel de potassium des depôts néogènes des Carpates Orientales” (distinsă cu premiul „Gh. Munteanu-Murgoci” al Academiei Române). Dintre lucrările cele mai recente remarcăm pe cele referitoare la structura și evoluția Carpaților și platformei continentale a Mării Negre ca și o amplă carte despre istoria prospecțiunilor geofizice din țara noastră.

Între preocupările sale științifice au mai fost interpretarea geologică integrată a datelor geofizice, elaborând o nouă viziune structurală asupra principalelor unități tectonice din România și studiul litosferei pe teritoriul României. Rămân ca repere în istoria geologiei românești și contribuțiile la crearea unei imagini inedite asupra structurii profunde a principalelor unități geologice din România, la încadrarea teritoriului țării, folosind conceptele moderne ale tectonicii globale. La acestea se adaugă participarea la realizarea unor hărți geofizice la scară regională, națională și continentală, stabilirea distribuției masivelor de sare de pe teritoriul României ș.a. 

Prin plecarea dintre noi a geofizicianului Marius Visarion, comunitatea științifică pierde un eminent cercetător care a pus bazele cercetării avansate în domeniul structurilor adânci ale Carpaților și zonei occidentale a Mării Negre.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

   

05.05.2006

 

Academia Română anunță cu îndurerare plecarea spre cele veșnice, în ziua de 5 mai, a Doamnei Academician Zoe Dumitrescu Bușulenga.

Născută la 20 august 1920, Zoe Dumitrescu Bușulenga a făcut studii muzicale la Conservatorul „Pro-Arte”, studii juridice și filologice (anglo-germanistica, istoria artelor), susținând teze de doctorat în drept - Evoluția noțiunii de suveranitate - și în filologie - „Renașterea - Umanismul - Dialogul artelor”. A urmat treptele ierarhiei universitare ajungând profesor, șef al Catedrei de literatură comparată la Universitatea din București, fiind de-a lungul anilor, cercetător și director la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”. 

Între anii 1991-1997 a fost director al Școlii Române din Roma (Academia di Romania). A fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în anul 1974 și membru titular în 1990 iar între 1990-1994 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al acestui prestigios for al spiritualității noastre. 

Un adevărat spirit renascentist, acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga și-a consacrat inteligența și talentul elaborării unor lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice, memorialistică ș.a., toate repere ale culturii românești contemporane. Vom aminti doar „Ion Creangă”, „Renașterea, umanismul și dialogul artelor”, „Valori și echivalențe umanistice”, „Antologia poeziei românești”, „Sofocle - contemporanul nostru și condiția umană”, „Eminescu - Cultură și creație”, „Periplu umanistic”, „Itinerarii prin cultură”, „Eminescu și romantismul german”, „Muzica și literatura” (trei volume), „Eminescu. Viața - Opera - Cultura”, „Pagini engleze”, „Portrete”. Prin ani, s-au bucurat de colaborarea acestei distinse Doamne a culturii noastre, reviste cum sunt „Manuscriptum”, „Revista de istorie și teorie literară”, „România literară”, „Secolul XX” ș.a., postul de național de radio sau Televiziunea Română.

Ca recunoaștere personalității sale a fost aleasă ca membru al Académie Européenne des Sciance et des Artes, al Academiei Europaea ș.a. 

A fost distinsă cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor, cu premiile „Herder”, „Adelaide Ristori”, „Pleiade” ș.a.

În ultima vreme s-a retras în liniștea binecuvântată a mănăstirii Văratec, continuând să fie prezentă, cât se putea, în viața cetăți, scriind și participând la manifestări culturale. Cu o reală vocație a luminii, acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga rămâne un model al omului de cultură, a cărui generozitate ne va aminti mereu că doar „dăruind vei dobândi”. 

Prin plecarea dintre noi a acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinșii dintre membrii săi, a cărei operă rămâne un capitol important al culturii noastre.

Dumnezeu s-o odihnească în lumina Sa binecuvântată. 

   

24.01.2006

 

Academia Română anunță cu profundă durere că, în ziua 24 ianuarie 2006, a plecat spre cele veșnice istoricul ieșean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române.

Născut la 26 februarie 1926 la Buhuși, jud. Bacău, acad. Gheorghe Platon a absolvit Facultatea de Litere, Secția Istorie a Universității di Iași, unde a și fost încadrat ca preparator încă din anii studenției. A urmat toate treptele ierarhiei universitare până la funcția de șef al Catedrei de Istoria Românilor la Facultatea de Istorie a Universității Al. I. Cuza din Iași. Și-a luat doctoratul în anul 1969 la Universitatea din Cluj cu teza „Situația și lupta maselor populare din Moldova în preajma anului revoluționar 1848”. În paralel cu activitatea didactică, pentru care a avut o reală vocație, acad. Gheorghe Platon a desfășurat o intensă și rodnică activitate de cercetare, concretizată în peste 300 de titluri de monografii, manuale, culegeri de documente. La acestea se adaugă peste 250 de articole și recenzii, cu deosebire privind istoria modernă a românilor. Vom aminti doar „Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluției de la 1848”, „Lupta românilor pentru unitate națională. Ecouri în presa europeană”, „Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), „Unirea Principatelor Române”, „De la formarea națiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume). A fost redactor și a colaborat la volumele „Alexandru Ioan Cuza. In memoriam”, „Istoria orașului Iași”, „România în relațiile internaționale. 1699-1939”, „Idées politiques et mentalités en Pologne et en Roumanie. Entre l’Orient et l’Occident (XVIII-XIX) ș-a. De asemenea, a colaborat la Tratatul de Istorie a Românilor, ca autor la cele două părți ale volumului VII și coordonator al părții a doua a aceluiași volum. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1990 și titular în anul 1993. 

Prin plecarea dintre noi a academicianului Gheorghe Platon, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși reprezentanți ai istoriografiei românești contemporane.

Dumnezeu să-i primească sufletul în binecuvântata-i odihnă. 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006