DISTINCȚII

Mariana NICOLESCO, artist liric, membru de onoare al Academiei Române

Aclamată ca Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta, Diva Divină la Teatrul alla Scala din Milano, la Metropolitan Opera din New York, la München, Rio de Janeiro, Barcelona, Tokio, la Festivalul de la Salzburg, ca și în principalele săli de concert ale lumii, Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall de la Londra, Musikverein de la Viena, Mariana Nicolesco a sedus publicul cu vocea sa de soprană drammatico di agilità, cu arta cântului și cu personalitatea sa scenică, abordând cu brio un amplu repertoriu mergând de la baroc la creația contemporană: Haendel, Mozart, Bellini, Donizetti, Verdi, Puccini.

A interpretat în premieră mondială Seven Gates of Jerusalem de Penderecki la celebrarea a 3000 de ani ai Orașului Sfânt. Invitată de Papa Ioan Paul II, Mariana Nicolesco a cântat vechile colinde românești, în cadrul Primului Concert de Crăciun în Vatican, transmis de Mondovisione și urmărit de peste un miliard de oameni.

Un studiu recent arată că, în istoria Teatrului alla Scala din Milano, Mariana Nicolesco este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute.

Membru de Onoare al Academiei Române, Comandor al Republicii Italiene, Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor în Franța, decorată cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Mare Cruce, desemnată Prima Femeie de Succes din România, Mariana Nicolesco, “o mare voce a timpului nostru”, a primit în Germania Premiul Special și Medalia Kulturpreis Europa “pentru performanțele sale artistice, pentru calitatea sa de mentor și formator al tinerei generații și pentru rolul excepțional, încununat de succes, pe care-l asumă în relația României cu Europa și a Europei cu România”.

Laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice Mariana Nicolesco a fost numită Artist UNESCO pentru Pace “în semn de recunoaștere a angajamentului său în favoarea moștenirii muzicale, a creației artistice, a dialogului între culturi și a contribuției sale la promovarea idealurilor Organizației”. Ea continuă, între altele, activitatea de creatoare în România, și de coordonatoare a Festivalului și Concursului Național al Liedului Românesc. Ca și a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, cu participarea, până acum, a peste 1800 tinere talente din 47 de țări și 5 continente, oferind în anii dintre o ediție și alta a acestor manifestări Cursuri de Măiestrie Artistică unui mare număr de artiști români și din diverse alte țări.

 
3 iulie 2008

Ambasadorul Belgiei, ES Philippe Roland, a înmânat, în ziua de 3 iulie, decorația Ofițer al Ordinului Coroanei, conferită de Majestatea Sa Regele Albert II, regele Belgienilor, academicianului Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române și director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”.

Decorația a fost acordată pentru lucrările de lingvistică romanică și pentru impulsul dat relațiilor științifice dintre Academia Română și cele două comunități, flamandă și francofonă, din Belgia.

 
22 februarie 2008

În cadrul unei ceremonii, desfășurată în ziua de 22 februarie au fost conferite, prin decret prezidențial, o serie de distincții “în semn de înaltă apreciere a rezultatelor de excepție în domeniul cercetării, pentru creșterea rolului și importanței cercetării românești pe plan internațional.”

Au fost distinși cu:

Ordinul național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer:

  • Acad. Virgiliu Niculai Constantinescu
  • Acad. Maya Simionescu

Ordinul național “Serviciu credincios” în grad de Mare Ofițer:

  • Prof. univ. Ioan Dumitrache, membru corespondent al Academiei Române

Ordinul național “Serviciu Credincios” în grad de Cavaler:

  • Dr. Valentin Vlad, membru corespondent al Academiei Române
  • Prof. univ. Nicolae Victor Zamfir, membru corespondent al Academiei Române

Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler:

  • Prof. univ. Marius Andruh, membru corespondent al Academiei Române

 

Acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române decorat la Kremlin cu medalia “Pușkin”
 

Acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a fost distins de către președintele Vladimir Putin cu medalia “Pușkin”.

Cum aflăm de pe site-ul Președinției Ruse, citat de Ziare.com, medalia a fost înmânată, în ziua de 5 noiembrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Kremlin, cu prilejul Zilei unității populare “pentru aportul în promovarea limbii ruse păstrarea moștenirii culturale, apropierea și îmbogățirea reciprocă a culturilor națiunilor și popoarelor”.

 

Licențiat în chimie la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj, acad. Ionel Haiduc și-a luat doctoratul, în 1964, la Institutul de Tehnologie Chimică Fină “M. V. Lomonosov”, cu o teză despre chimia polimerilor anorganici și silico-organici, condusă de acad. K.A. Andrianov. Aceiași medalie a fost înmânată savantului Victor Kusnirenco din Republica Moldova și reprezentanții Bulgariei, Armeniei, Ucrainei și Japoniei.

Prin decretul semnat de președintele Putin la 1 noiembrie, medalia “Pușkin” a fost acordată pentru 40 de personalități străine, însă numai șase au fort prezente la ceremonia de decernare.

La recepția care a urmat, Vladimir Putin a afirmat că este un act de recunoștință “pentru prietenii din afara țării, care au făcut atât de multe pentru popularizarea limbii ruse, pentru păstrarea moștenirii ruse - culturale, istorice și spirituale - și consolidarea contactelor științifice și educative între țări, popoare oameni”. Felicitându-i pe medaliați, președintele rus le-a mulțumit pentru “aportul excepțional la diplomația culturală” și le-a dorit succes pe mai departe.

Felicitându-i pe medaliați, președintele rus le-a mulțumit pentru “aportul excepțional la diplomația culturală” și le-a dorit succes pe mai departe.

 
copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006