|
70 de ani de la prima conferință despre polimeri din România - dialog cu acad. Bogdan C. Simionescu
Prima conferință
despre polimeri
din România a
avut loc nu
numai în anul,
dar și în ziua
nașterii
invitatului
interviului care
urmează. Așadar,
despre chimie,
istorie și
alegerea
profesiei
într-un dialog
cu Acad. Bogdan
C. Simionescu,
vicepreședinte
al Academiei
Române.
Cătălin
Mosoia:
Pentru spațiul
nostru cultural,
de cele mai
multe ori când
spunem pasăre,
ne gândim la
vrabie, când
spunem fruct ne
gândim la măr,
când spunem
mobilă ne gândim
la scaun, când
spunem vehicul
ne gândim la
autoturism. Pe
de altă parte,
când spunem
plastic, ADN sau
proteine ne
gândim la
polimeri. Când
spunem polimeri
ne putem gândi
la Cristofor
Simionescu?!
Bogdan C.
Simionescu:
În România,
Cristofor I.
Simionescu a
fost părintele
școlii de
știința
polimerilor. Pe
data de 16
martie 1948, în
Aula
Politehnicii din
Iași, a ținut
prima conferință
despre polimeri
din spațiul
românesc.
Momentul s-a
întipărit în
memoria familiei
mele pentru că
în timpul
conferinței a
venit la el un
colaborator și
i-a spus că
soția îi născuse
un fiu - cel
care vă vorbește
acum.
La vremea
respectivă,
știința
polimerilor era
la începuturi.
În aproape
fiecare țară a
fost câte un om
de știință care
a ieșit din
clasicism - în
România a fost
Cristofor I.
Simionescu. În
Franța a fost
Georges
Champetier
(1905-1980), în
Belgia, Georges
Smets
(1915-1991), în
Suedia, Bengt
Ranby
(1920-2000).
Unii dintre ei
au primit
ulterior Premiul
Nobel, iar
primul pe
această listă a
fost Hermann
Staudinger (Premiul
Nobel pentru
Chimie în anul
1953), după
care au urmat
Karl Ziegler și
Giulio Natta (Premiul
Nobel pentru
Chimie în anul
1963), apoi
Paul Flory (Premiul
Nobel pentru
Chimie în anul
1974). Toți
au descoperit și
dezvoltat o nouă
știință - a
polimerilor, iar
secolul XX a
fost, pentru
mulți analiști,
„secolul
polimerilor”.
Cătălin
Mosoia:
Cristofor I.
Simionescu a
fost autorul
unor studii
despre speciile
de lemn care
cresc pe
teritoriul
României, în
scopul
valorificării
materiilor
prime, dar și în
scop de
cercetare, și al
multor studii
privind metodele
de obținere a
polimerilor
sintetici sau de
modificare a
celor naturali.
Alături de
colaboratorii
săi a publicat
peste 800 de
lucrări
științifice. A
fost unul dintre
cei mai citați
autori români în
peisajul
științific
internațional -
dovezile
certifică faptul
că timp de peste
20 de ani a fost
pe lista
primilor cinci
„cei mai citați
autori” oameni
de știință
români. Creator
de școală,
Cristofor I.
Simionescu a
fost și
comunicator de
știință în
domeniul
chimiei. În
plus, a fost
interesat de
problematica
interdisciplinarității
cunoașterii, cu
precădere în
ceea ce privește
relația
știință-filosofie.
Bogdan C.
Simionescu:
Îi plăcea să
scrie și nu era
preocupat doar
de chimie. A
publicat șase
volume de
Gânduri despre
oamenii pe care
îi cunoscuse,
despre
învățământ,
cercetare,
politica
științei. Îi
plăcea muzica și
organiza atât
manifestări
științifice
(majoritatea
internaționale),
cât și
culturale. Îi
plăcea
activitatea
didactică și
accepta cu
plăcere să
susțină
prelegeri în
școli. Niciodată
nu a întârziat
la curs și
niciodată nu a
plecat mai
devreme de la
curs.
Cătălin
Mosoia: Sub
îndrumarea prof.
Cristofor I.
Simionescu și-au
elaborat și
susținut tezele
de doctorat
peste 100 de
tineri
cercetători
români și
străini, printre
care și Virgil
Percec.
Bogdan C.
Simionescu:
Virgil Percec
este unul dintre
discipolii
tatălui meu.
După dispariția
sa, Virgil și cu
mine am decis
organizarea unui
simpozion
internațional
dedicat memoriei
sale. Din cele
zece ediții
organizate
împreună, opt
s-au desfășurat
în două orașe,
la București și
Iași, sub egida
Academiei Române
și National
Science
Foundation și în
organizarea
Institutului de
Chimie
Macromoleculară
„Petru Poni”
Iași.
Cătălin
Mosoia: Cum
ați ajuns să vă
dedicați
studiului
chimiei?
Bogdan C.
Simionescu: Spre
finalul clasei a
X-a am avut o
discuție cu
tata, chiar în
seara zilei mele
de naștere. Îmi
aduc aminte că a
venit acasă mai
devreme cu o oră
ca de obicei, pe
la ora 21:30;
după ce am
savurat tortul
m-a luat în
biroul său și
m-a întrebat ce
vreau să studiez
mai departe.
„Tată, îmi plac
două lucruri:
istoria antică
și chimia”.
Zice, „Bun. Tu
procedezi cum
vrei. Eu aș vrea
să faci ce îți
place, un
domeniu în care
să fii foarte
bun. Dar, dacă
vei studia
istoria, uită de
săpăturile în
Egipt sau Grecia
- mă tem că va
trebui să te
concentrezi pe
istoria
contemporană și
să spui lucruri
în care nu vei
crede. Nu vei
putea călători
nicăieri. Dacă
vei studia
chimia și vei
excela, s-ar
putea să poți
face un doctorat
în străinătate
și astfel vei
putea călători
și în lumea ta
antică”. Am stat
și m-am gândit -
avea dreptate.
Atunci când a
venit vremea, am
dat admiterea la
chimie
industrială.
Cătălin
Mosoia:
Într-una din
scrierile sale,
Prof. Cristofor
Simionescu și-a
mărturisit
credo-ul: “Sunt
exigent cu mine
însumi și
capabil de
sacrificii
pentru progresul
spiritualității
neamului meu.”
Cum era în
relația cu
ceilalți?
Bogdan C.
Simionescu:
A păstrat toată
viața - și o
spun cu
admirație - ceva
din copilul de
la țară. Avea o
capacitate
instinctivă de
coordonare, de
management
extraordinară.
Capacitatea sa
de a relaționa
cu oamenii era
incredibilă. Își
cunoștea bine
colaboratorii și
toți angajații
(începând cu
portarul),
comunica natural
cu ei. Era
extrem de
inteligent, era
un vizionar.
Mama era
înțeleaptă și
sofisticată, l-a
susținut
permanent și l-a
secondat
fantastic de
bine. Tata putea
fi dur, dar era
drept.
Nedreptatea îl
supăra cel mai
mult.
Cătălin
Mosoia:
Povestiți-ne o
întâmplare din
laboratorul în
care lucra tatăl
dumneavoastră,
Cristofor I.
Simionescu.
Bogdan C.
Simionescu:
În fiecare zi,
dimineața și
seara, trecea
prin laboratoare
și discuta cu
noi. Cel mai
frumos era însă
duminica
dimineața când
ne întâlneam în
biblioteca
catedrei, dar nu
ca să lucrăm, ci
la o cafea și
discuții care
țineau până după
ora prânzului.
Se povestea ce a
mai citit
fiecare, ce a
mai văzut, cu ce
idei/provocări
noi s-a
confruntat...
Uneori, tata
trecea la tablă,
scria, explica
și glumea.
Acestea erau
momentele cele
mai frumoase!
Îmi aduc aminte
cu plăcere și de
Revelioanele
petrecute la
catedră -
fiecare aducea
mâncare de
acasă, aceasta
se încălzea în
etuvă, dansam în
jurul bradului -
formam o
familie.
Trei
chestiuni despre
polimeri
-
Polimerii
sunt
substanțe
macromoleculare
rezultate
din unirea
prin
legături
chimice a
unui număr
mare de
compuși cu
moleculă
mică;
-
Viața are la
bază
polimeri
naturali sau
biopolimeri
- proteine
și enzime,
acizi
nucleici,
polizaharide
(celuloza),
cauciucul
natural;
-
Secolul al
XX-lea,
secolul
polimerilor,
s-a
evidențiat
prin
descoperirea,
dezvoltarea
și
producerea
pe scară
largă a
polimerilor
sintetici -
cum ar fi
polietilena,
polistirenul,
poliamidele,
poliesterii,
poliuretanii,
polisiloxanii,
rășinile
epoxidice -
cunoscuți
prin
aplicațiile
lor în cele
mai diverse
domenii sub
formă de
mase
plastice,
fibre
sintetice,
cauciucuri,
adezivi,
lacuri și
vopsele.
|
